Stoltenberg: „O victorie a Rusiei în Ucraina ar fi o înfrângere pentru noi toți”. Kremlinul: „NATO luptă în Ucraina”

Data publicării:
BeFunky-collage
Colaj Foto cu secretarul general al NATO și purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Sursă: Profimedia Images

Kremlinul a declarat miercuri că afirmaţiile făcute marți de secretarul general al NATO Jens Stoltenberg pot fi o confirmare a faptului că Alianţa Nord-Atlantică luptă de partea Kievului în conflictul care opune Ucraina şi Rusia, informează Reuters. Stoltenberg a spus marţi că o victorie a Rusiei în Ucraina ar fi „o înfrângere pentru noi toţi”  şi că orice atac asupra infrastructurii critice a NATO va primi un „răspuns unit şi ferm”.

Preşedinţia rusă a apreciat că retorica occidentală cu privire la potenţiala utilizare a armelor nucleare este provocatoare.

Ne exprimăm regretul că şefi de stat occidentali se angajează în retorica nucleară în fiecare zi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Agerpres.

Kremlinul şi-a exprimat speranţa că G7 (format din principalele state industrializate ale lumii) va trage la răspundere „regimul de la Kiev'' pentru crimele comise. Ţările din G7 au promis marţi să furnizeze în continuare sprijin financiar, umanitar, militar, diplomatic şi juridic Ucrainei, subliniind că orice recurgere a Rusiei la arme nucleare va fi urmată de consecinţe grave.

Cel puţin 26 de persoane au murit şi peste 100 de persoane au fost rănite în bombardamentele ruse masive efectuate începând de luni asupra unor ţinte din Kiev şi din regiunile Hmelniţki, Liov, Dnipro, Viniţa, Zaporojie, Sumî, Harkov, Ternopil şi Jitomir.

Reuniune a miniștrilor apărării din NATO

Miniştrii apărării din NATO participă miercuri şi joi la o reuniune în cadrul căreia vor discuta despre nevoia consolidării apărării aliate şi a protejării infrastructurilor critice, după recentele atacuri asupra gazoductelor Nord Stream 1 şi 2, în timp ce ţările alianţei vor continua în paralel să ofere sprijin Ucrainei, transmite EFE.

Ne vom trece în revistă progresele în ceea ce priveşte consolidarea capacităţii de disuasiune şi apărare a NATO. Vom spori şi mai mult protecţia infrastructurilor noastre critice, în contextul sabotajului asupra oleoductelor Nord Stream, a declarat în ajun, într-o conferinţă de presă, secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg.

Politicianul norvegian a amintit că alianţa atlantică şi-a dublat prezenţa în Marea Baltică şi în Marea Nordului, cu peste 30 de nave, care sunt sprijinite de avioane de patrulare maritimă şi submarine. 

Totodată, ţările aliate îşi sporesc securitatea în jurul infrastructurilor critice şi a capacităţii lor de intelligence.

În orice caz, nu vom oferi niciodată adversarilor noştri potenţiali privilegiul de a defini cu precizie unde se află pragul (de activare a) articolului 5: aceasta va fi o decizie pe care o vom lua ca aliaţi, ţinând cont de contextul exact, situaţia specifică cu care ne confruntăm, dacă se produce un atac hibrid sau unul cibernetic împotriva unui aliat din NATO.

Totodată, Stoltenberg a anunţat că la reuniunea ministerială de miercuri şi decizii pentru a spori rezervele de muniţii şi echipamente şi şi-a exprimat convingerea că procesul de planificare a apărării NATO poate fi folosit pentru a furniza industriei cereri pe termen lung de care este nevoie pentru impulsionarea producţiei.

Ţările aliate ar putea face comenzi şi achiziţii comune şi ar putea negocia împreună preţurile cu industria militară.

Este preconizat ca ministrul apărării ucrainean, Oleksii Reznikov, să ia parte la discuţii atât în cadrul grupului de contact pentru Ucraina, condus de secretarul apărării american, Lloyd Austin, şi care se va întruni înaintea reuniunii NATO, cât şi la o cină de lucru cu miniştrii apărării din NATO, miercuri seară.

Împreună vom aborda necesităţile urgente ale Ucrainei'', a declarat marţi Stoltenberg.

Ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, a afirmat la rândul ei, într-o conferinţă de presă, că Washingtonul analizează în mod constant nevoile militare ale Ucrainei şi coordonează activităţile grupului de contact pentru a pune resursele ''cât mai repede este omeneşte posibil'' la dispoziţia armatei ucrainene.

În opinia lui Smith, preşedintele rus Vladimir Putin eşuează în privinţa îndeplinirii obiectivelor sale strategice pe teren”.

Joi, secretarul general al NATO va prezida o reuniune a Grupului de Planificare Nucleară pentru a discuta periculoasa retorică nucleară a Rusiei şi rolul capacităţii nucleare a NATO în menţinerea păcii şi descurajarea agresiunii.

În fine, săptămâna viitoare, NATO va realiza un exerciţiu de descurajare planificat cu mult timp în urmă, Steadfast Noon, un antrenament de rutină, care are loc în fiecare an pentru a menţine descurajarea noastră sigură, protejată şi eficientă, a declarat Stoltenberg.

Ne aşteaptă o iarnă grea. De aceea, este cu atât mai important ca America de Nord şi Europa să continue să fie unite în privinţa sprijinului acordat Ucrainei şi a apărării popoarelor noastre, a încheiat Stoltenberg.

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri