Stoltenberg: Ucraina va primi mai mult ajutor militar, dar este prea devreme pentru o decizie de aderare la NATO

Data publicării:
volodimir zelenski si jens stoltenberg
Jens Stoltenberg spune că este prea devreme pentru a spune când ar putea deveni Ucraina membră a Alianţei Nord-Atlantice. FOTO: Profimedia Images

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri, înaintea summitului NATO la Washington, că aşteaptă ca aliaţii să aprobe cu acest prilej un nou ajutor militar substanţial destinat Ucrainei pentru a susţine această ţară în războiul cu Rusia, ajutor care va servi şi ca o punte către aderarea Ucrainei la NATO, adăugând însă că este prea devreme pentru a spune când ar putea deveni Ucraina membră a Alianţei Nord-Atlantice, relatează agenţiile Reuters şi EFE, citate de Agerpres.

În afară de aniversarea a 75 de ani de la crearea NATO, la acest summit „istoric” vor fi luate „decizii importante pentru viitor”, inclusiv suplimentarea ajutorului militar pentru Ucraina şi stabilirea unor relaţii mai strânse cu partenerii din zona Pacificului, a spus Stoltenberg la sosirea la Centrul de convenţii din Washington, unde are loc summitul.

Noile pachete de ajutor militar destinate Kievului vor include crearea unui nou comandament NATO pentru Ucraina în vederea furnizării asistenţei de securitate şi a instruirii soldaţilor ucraineni, livrarea de noi arme şi muniţii, inclusiv de sisteme antiaeriene, precum şi măsuri de asigurare a interoperabilităţii depline între armata ucraineană şi trupele NATO, a detaliat Jens Stoltenberg.

Este de asemenea aşteptat ca statele membre să îşi asume un angajament pe termen lung pentru finanţarea echipamentelor militare oferite Ucrainei, în valoare de circa 40 de miliarde de euro pe an.

Ultimul proiect al declaraţiei finale a summitului menţionează că Alianţa va continua să susţină Ucraina „pe calea sa ireversibilă către integrarea euro-atlantică deplină, inclusiv aderarea la NATO”, însă Alianţa „va fi în poziţia de a transmite o invitaţie de aderare Ucrainei când aliaţii vor conveni şi condiţiile vor fi întrunite”, a precizat pentru Reuters o sursă din cadrul Alianţei.

Pe de altă parte, Stoltenberg a estimat că eventuala revenire a republicanului Donald Trump la Casa Albă după alegerile prezidenţiale din noiembrie nu va schimba relaţia SUA cu NATO.

„Indiferent de rezultat, Statele Unite vor rămâne un aliat puternic”, a accentuat secretarul general.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
„N-a plouat nici cât să se așeze praful”. Seceta ține pe loc semănatul în sudul țării
Newsweek
Pensiile inclusiv cele militare se indexează din 1 ianuarie. Pensionarii primesc între 200 și 300 lei în plus
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de un bărbat pe barca în care se afla. Imaginile sunt virale: „Nu am mai văzut așa ceva...
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro