SUA aveau informații detaliate despre revolta pregătită de Prigojin, dar le-au ținut secrete. Nici măcar aliaților nu le-au spus nimic

Data publicării:
Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor Wagner.
Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor Wagner. Foto: Profimedia Images

Oficialii serviciilor de informații americane au reușit să adune date detaliate ale planurilor lui Evgheni Prigojin, șeful grupului de mercenari Wagner, pentru rebeliunea din weekend. Știau inclusiv cum plănuia Wagner să avanseze spre Moscova, au declarat pentru CNN surse care cunosc situația.

Dar informațiile au fost ținute secrete și au fost împărtășite doar cu puțini aliați, inclusiv cu înalți oficiali britanici, fără să fie oferite tuturor aliaților din NATO, au spus sursele.

Nu se știa clar când va acționa Prigojin, au spus sursele. Dar se pare că „bucătarul lui Putin” a decis să își pună planul în aplicare în urma unei declarații din 10 iunie a Ministerului rus al Apărării, care a cerut ca toate companiile militare private, inclusiv Wagner, să semneze contracte cu armata rusă începând cu luna iulie și, în esență, să fie absorbite de Ministerul Apărării din Rusia.

Informațiile au fost atât de secrete încât în SUA au fost informați doar cei mai înalți oficiali ai administrației, precum și „Grupul celor 8”, membri ai Congresului care au acces la cele mai sensibile chestiuni.

Secretul care a înconjurat aceste informații a fost motivul pentru care unii înalți oficiali europeni și chiar înalți oficiali din guvernul SUA au fost prinși cu garda jos, pentru că nu știau nimic despre revolta lui Prigojin și au fost uimiți de viteza cu care forțele Wagner au mărșăluit spre Rostov-pe-Don și până apoi spre Moscova, au spus sursele.

„A fost un cerc extrem de restrâns”, a spus o sursă familiarizată cu informațiile.

Unii oficiali din NATO și-au exprimat frustrarea că informațiile nu au fost distribuite și aliaților. Dar acest lucru ar fi riscat să compromită surse și metode extrem de sensibile, au explicat sursele. Nici oficialilor ucraineni nu li s-a spus în avans despre informații, au spus oficialii, în primul rând din cauza temerilor că discuțiile dintre oficialii americani și ucraineni ar putea fi interceptate de adversari.

Biden a vorbit abia după ce revolta Wagner s-a încheiat cu aliații, inclusiv cu liderii Franței, Germaniei, Regatului Unit și Canadei, precum și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. În timpul acestor conversații, el a explicat ce informații aveau SUA despre rebeliune, potrivit oficialilor.

Cum a fost pregătită rebeliunea Wagner

Revolta lui Prigojin nu a apărut din senin. Oficialii americani au urmărit timp de câteva luni disputa cu Ministerul Apărării și au luat notă de amenințările schimbate între Prigojin și ministrul Serghei Șoigu. Au existat, de asemenea, semne că Wagner a stocat arme și muniție pentru a fi folosite la rebeliune.

Senatorul democrat Mark Warner din Virginia, președintele Comitetului de informații al Senatului și membru al Grupului celor 8, a spus că rebeliunea lui Prigojin „era pregătită aproape la vedere”.

Cu toate acestea, a fost surprinzător pentru oficialii serviciilor de informații americane că Wagner a întâmpinat puțină rezistență.

„Putin de acum 10 ani nu ar fi permis niciodată ca lucrurile să se desfășoare așa cum s-au întâmplat”, a spus Warner, adăugând că Putin este „în mod clar slăbit”.

„Faptul că a avut un grup de mercenari - nu cred că avea 25.000 de soldați, așa cum a pretins Prigojin - dar a putut să mărșăluiască literalmente în Rostov, un oraș cu un milion de oameni unde era comanda și controlul întregului război din Ucraina și să-l preia aproape fără luptă - asta este fără precedent”, a spus Warner.

Avertisment pentru Ucraina

Sâmbătă, înainte de retragerea lui Prigojin, aliații din NATO au vorbit cu oficialii ucraineni și i-au avertizat să nu profite de haos pentru a lovi în interiorul Rusiei, potrivit unui oficial occidental.

Îngrijorarea era Rusia va considera că Ucraina și Occidentul îl ajută pe Prigojin și amenință suveranitatea Rusiei.

„Este o chestiune internă a Rusiei”, li s-a spus oficialilor ucraineni, potrivit unui oficial american.

„Ucrainenii au fost avertizați de către aliați să nu provoace un incident. Folosiți oportunitățile pe teritoriul ucrainean, dar nu vă lăsați atrași de chestiuni interne și nu loviți asupra activelor militare ofensive din interiorul Rusiei”, a spus oficialul.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe apar la cumpărarea sau vânzarea unei locuințe. Cine plătește impozitul, TVA-ul și taxele notariale
Digi FM
Sandra Mutu a spus cu care dintre fostele soții ale lui Adrian Mutu se înțelege mai bine. Ce a dezvăluit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Demi Lovato, mărturisiri emoționante despre soțul ei, Jutes: „Mi-a adus atâta liniște. Mi-am găsit locul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sharon Stone, atitudine și încredere într-o ședință foto plină de senzualitate. Cum s-a reinventat după...
Adevarul
Te abonezi ușor, dar ca să renunți începe calvarul. Practicile online care au atras atenția UE
Newsweek
Ce se întâmplă cu pensiile militare? Florin Manole promite creșteri, dar legea e complet blocată în Parlament
Digi FM
„Nu-ţi văd faţa deloc.” Judi Dench nu mai poate lucra ca actriţă din cauza problemelor de vedere. Ce spune...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se află în jurul găurii negre supermasive din Calea Lactee. Noi indicii despre cum a obţinut Terra partea...
Digi Animal World
O vacanță în Maroc s-a transformat într-un coșmar pentru o femeie de 59 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a...
Film Now
La 66 de ani, Jennifer Grey revine în rolul „Baby” în continuarea filmului „Dirty Dancing”. Primele detalii...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile într-o ținută roșie transparentă. Vedeta a fost fotografiatǎ alături...