SUA cer Chinei să nu se situeze „de partea greşită a istoriei” și să nu mai sprijine invazia Rusiei în Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin și Xi Jinping.
Vladimir Putin și Xi Jinping. Foto: Profimedia Images

Statele Unite au cerut Chinei să nu mai sprijine invazia rusă în Ucraina pentru a evita, astfel, să se plaseze „de partea greşită a istoriei”. Este o reacţie la convorbirea telefonică dintre preşedinţii Xi Jinping şi Vladimir Putin, care a avut loc miercuri.

Suntem îngrijoraţi de alinierea Chinei cu Rusia”, a spus un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane, ca reacţie la conversaţia telefonică dintre cei doi preşedinţi în timpul căreia Beijingul a asigurat Moscova de sprijinul său în materie de suveranitate şi securitate, relatează AFP, citată de Agerpres.

La mai bine de trei luni de la invadarea brutală a Ucrainei de către Rusia, China este încă de partea Rusiei. Continuă să răspândească propaganda rusă în întreaga lume. Continuă să protejeze Rusia în cadrul organizaţiilor internaţionale, sustrăgându-se de la responsabilităţile ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Şi continuă să nege existenţa atrocităţilor comise de Rusia în Ucraina sugerând, dimpotrivă, că acestea sunt înscenate”, a spus oficialul american.

Ţările care aleg tabăra lui Vladimir Putin se vor plasa inevitabil de partea greşită a istoriei. Acum este momentul ca liderii mondiali să denunţe clar agresiunea flagrantă a preşedintelui Putin şi să fie alături de ucraineni”, a adăugat el, avertizând din nou China împotriva oricărui „ajutor militar” acordat Rusiei sau împotriva oricărui „sprijin sistematic pentru eludarea sancţiunilor” impuse de Occident.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România din care localnicii fug cu prima ocazie. Lipsa locurilor de muncă, unul dintre motive
Digi FM
Elena Lasconi își caută consilier personal. Anunțul postat pe rețelele sociale a stârnit reacții ample: „Un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât ar fi costat rochia de mireasă purtată de soția lui Dorian Popa. Creația vestimentară a fost realizată în...
Film Now
A câștigat șapte premii Emmy și două Tony, dar cel mai mândru e de fiica sa. Fata lui Bryan Cranston, rol...
Adevarul
Ucraina ar putea fi nevoită să accepte pierderi teritoriale pentru a adera la UE, spune cancelarul Germaniei
Newsweek
Casa de Pensii a anunțat prețul pentru tratamentele balneare. Cum obțin pensionarii o reducere de 2.300 lei?
Digi FM
Mihaela Rădulescu atacă dur familia lui Felix Baumgartner: „V-am făcut o listă cu ce am realizat în 11 ani”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Cum arată cea mai lentă pasăre de pe planetă: „Se târăște prin aer”
Film Now
Cameron Diaz, declarații neașteptate după ce a devenit mamă pentru prima oară la 47 de ani: „Încerc să rămân...
UTV
Cum a apărut mama lui Dorian Popa la nunta artistului. Imaginile cu „Mamișor” și nora ei au devenit virale