Actorul Zachary Horwitz a fost condamnat la 20 ani de închisoare pentru schema de fraudă de tip piramidal „Ponzi”

Data publicării:
Actorul Zachary Horwitz
Actorul Zachary Horwitz, condamnat la 20 ani de închisoare pentru schema de fraudă de tip piramidal „Ponzi”. Foto: Profimedia

Actorul Zachary Horwitz a fost condamnat luni la 20 de ani de închisoare de un tribunal din Los Angeles pentru că a sustras 650 de milioane de dolari de la investitori folosind contracte false cu platformele Netflix şi HBO.

Acuzat că a organizat timp de aproape şapte ani această incredibilă schemă de fraudă de tip piramidal „Ponzi”, care i-a permis să-şi alimenteze un stil de viaţă luxos, Zachary Horwitz, în vârsta de 35 de ani, a fost condamnat şi la restituirea a 230 de milioane de dolari.

Cele aproximativ 250 de victime identificate de anchetatori, dintre care multe erau prieteni ai lui Zachary Horwitz şi care uneori erau total ruinaţi de escrocheriile acestuia, au puţine şanse să-şi mai recupereze vreodată banii, investiţi de actor în zboruri cu avioane private, în maşini sport şi o vilă luxoasă.

Actorul Zachary Horwitz pretindea în mod fals că banii investitorilor vor fi folosiţi pentru a obţine drepturi de licenţă pentru filme pe care Netflix şi HBO au convenit să le distribuie în America Latină, scrie Agerpres. El folosea banii luaţi de la unii pentru a-i plăti pe alţii, cu dobânzi cuprinse între 25% şi 45%. Însă când schema de tip Ponzi s-a prăbuşit, lipseau 230 de milioane de dolari.

"Zachary Horwitz s-a prezentat drept o poveste de succes de la Hollywood (...) Însă el nu era un om de afaceri de succes sau un iniţiat de la Hollywood. El doar juca un rol", a rezumat procuratura în rechizitoriu.

Actorul, care a jucat în thrillere şi în filme de groază sub numele de scenă Zach Avery, a recunoscut faptele în octombrie anul trecut. El a mărturisit că nu a cumpărat niciodată drepturi de licenţă şi a fabricat contracte false care poartă numele unor prestigioase companii de streaming, precum Netflix şi HBO.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...