„Cel mai bătrân bebeluș” din lume s-a născut dintr-un embrion congelat în 1994: „E chiar greu de crezut”

Data actualizării: Data publicării:
nou-nascut la spital
Foto: GettyImages

„Cel mai bătrân bebeluș” din lume s-a născut dintr-un embrion uman congelat în urmă cu mai bine de trei decenii. Thaddeus Daniel Pierce a venit pe lume pe 26 iulie. Părinții lui, Lindsey și Tim Pierce, din Ohio, au adoptat embrionul anul trecut. Embrionul fusese congelat în 1994, înainte ca oricare dintre părinți să înceapă școala primară, scrie The Times.

„Nu am intrat în asta gândindu-ne că vom doborî vreun record”, a spus Lindsey Pierce. „Doar ne-am dorit să avem un copil.”

Într-o declarație acordată publicației MIT Technology Review, care a relatat prima dată știrea, ea a declarat: „Bebelușul are o soră în vârstă de 30 de ani”.

Recordul anterior pentru cel mai în vârstă copil era deținut de o pereche de gemeni născuți în Oregon în 2022, care au fost creați din embrioni congelați cu 30 de ani înainte.

Embrionul lui Thaddeus a fost creat inițial în timpul tratamentului FIV din anii 1990 pentru Linda Archerd și soțul ei de atunci, care se chinuiau să conceapă. Procesul a dus la crearea a patru embrioni. Unul a fost implantat în uterul lui Archerd și a dus la nașterea unei fiice, care are acum 30 de ani și este ea însăși mamă a unei fetițe de zece ani.

Cei trei embrioni rămași au fost păstrați în depozite pe termen lung. „Întotdeauna mi-am dorit cu disperare un alt copil”, a spus Archerd, care are acum 62 de ani. „I-am numit cele trei mici speranțe ale mele.”

Estimările sugerează că milioane - și posibil zeci de milioane - de embrioni sunt depozitați în congelatoare la nivel mondial, ca urmare a unui surplus din procedurile de fertilizare in vitro, care produc mult mai mulți decât pot fi implantați.

După divorțul de soțul ei, Archerd a primit custodia embrionilor. Ani mai târziu, a aflat despre adopția de embrioni, o formă de donare aranjată de obicei de agențiile creștine din SUA, și a fost de acord să-i plaseze în grija unor familii.

Embrionii lui Archerd au fost repartizați unei scheme pentru embrioni „greu de plasat”, de obicei pentru că au stat depozitați mult timp sau se consideră că au mai puține șanse să ducă la o naștere sănătoasă din alte motive.

Citește și:

Clinicile de fertilitate sunt tot mai solicitate în țara cu cea mai scăzută natalitate. „Cu programare, am așteptat peste 3 ore”

Lindsey și Tim Pierce se înscriseseră în același program. Cei doi, în vârstă de 35, respectiv 34 de ani, au încercat să aibă un copil timp de șapte ani.

„Am avut o naștere dificilă, dar amândoi suntem bine acum”, a declarat Lindsey pentru MIT Technology Review. „Este atât de calm. Suntem uimiți că avem acest bebeluș prețios.”

Archerd a spus că experiența a fost profund emoționantă. „A fost destul de suprarealistă”, a spus ea. „E chiar greu de crezut”, a adăugat femeia.

Clinica de fertilitate care a implantat embrionul este condusă de John Gordon, un endocrinolog specializat în reproducere, care lucrează la reducerea numărului de embrioni depozitați.

Gordon, care este un prezbiterian reformat, a spus: „Avem anumite principii călăuzitoare, care provin din credința noastră. Fiecare embrion merită o șansă la viață, iar singurul embrion care nu poate duce la un copil sănătos este embrionul căruia nu i se oferă oportunitatea de a fi transferat la un pacient.”

Prima naștere reușită prin fertilizare in vitro a avut loc în 1978, când Louise Brown s-a născut în Marea Britanie, marcând un progres în medicina reproductivă și deschizând calea pentru milioane de nașteri la nivel mondial folosind această tehnică.

Citește și:

Premieră în Marea Britanie. O femeie a născut o fetiță după ce sora sa i-a donat uterul: „Cel mai bun cadou la care am fi putut spera”

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Nu are creier, nu are neuroni, dar pare să învețe. Misterul organismului care îi pune pe oamenii de știință...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit