Reacția BBC după ce Donald Trump a anunțat că cere 10 miliarde de dolari în instanță de la postul britanic

Data publicării:
sediul BBC
Sediul BBC. Foto: Profimedia Images

BBC a afirmat marţi că se va apăra în faţa plângerii pentru defăimare a preşedintelui american Donald Trump, care solicită 10 miliarde de dolari de la postul public de televiziune britanic pentru un montaj video controversat cu unul dintre discursurile sale.

Plângerea, depusă luni la tribunalul federal din Miami de către preşedintele american şi consultată de AFP, solicită "daune de cel puţin 5 miliarde de dolari" pentru fiecare dintre cele două acuzaţii: defăimare şi încălcarea unei legi din Florida privind practicile comerciale înşelătoare şi neloiale.

"Mi-au pus literalmente cuvinte în gură", s-a plâns luni miliardarul în vârstă de 79 de ani în faţa jurnaliştilor.

"Ne vom apăra în acest caz", a răspuns marţi dimineaţă un purtător de cuvânt al BBC, fără a comenta mai multe despre proces, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Grupul media britanic, a cărui audienţă şi reputaţie se extind mult dincolo de Marea Britanie, a fost implicat într-o controversă în urma unor dezvăluiri despre programul său emblematic de ştiri, Panorama.

Chiar înainte de alegerile prezidenţiale americane din 2024, Panorama a difuzat fragmente dintr-un discurs susţinut de Donald Trump pe 6 ianuarie 2021, editat astfel încât republicanul părea să-şi îndemne susţinătorii să atace Capitoliul din Washington.

Sute de susţinători ai săi, înfierbântaţi de acuzaţiile sale nefondate de fraudă electorală, au luat cu asalt sanctuarul democraţiei americane în acea zi, încercând să împiedice certificarea victoriei adversarului democrat al lui Trump, Joe Biden.

"BBC, cândva respectat şi acum discreditat, l-a defăimat pe preşedintele Trump modificându-i intenţionat, cu răutate şi înşelător discursul, cu scopul flagrant de a se amesteca în alegerile prezidenţiale din 2024", a declarat luni pentru AFP un purtător de cuvânt al avocaţilor republicanului.

"BBC are o lungă istorie de inducere în eroare a publicului său în relatările despre preşedintele Trump, în serviciul agendei sale politice de stânga", a adăugat el.

În Marea Britanie, controversa a reaprins dezbaterea despre funcţionarea radiodifuziunii publice şi imparţialitatea acesteia, deoarece grupul a fost deja zdruncinat în ultimii ani de mai multe controverse şi scandaluri.

Cazul a dus la demisia directorului general, Tim Davie, şi a şefei BBC News, Deborah Turness.

Preşedintele BBC, Samir Shah, i-a trimis o scrisoare de scuze lui Donald Trump, iar grupul a precizat că "regretă sincer modul în care imaginile au fost editate", dar "neagă ferm că există vreo bază legală pentru o plângere de defăimare".

Grupul audiovizual "a fost foarte clar că nu există nicio bază pentru a răspunde acuzaţiei de defăimare a lui Trump. Cred că este corect ca BBC să rămână fermă în această privinţă", a declarat marţi dimineaţă secretarul britanic al Sănătăţii, Stephen Kinnock, pentru Sky News.

Guvernul a anunţat, de asemenea, marţi începerea unei revizuiri a Cartei Regale a BBC, un proces care are loc la fiecare zece ani, pentru a-i modifica potenţial guvernanţa, finanţarea sau obligaţiile faţă de publicul britanic.

Plângerea intentată de Donald Trump susţine că, în ciuda scuzelor sale, BBC "nici nu a arătat remuşcări reale pentru acţiunile sale, nici nu a întreprins reforme instituţionale semnificative pentru a preveni viitoare abuzuri jurnalistice".

Preşedintele SUA a intentat sau a ameninţat că va intenta procese împotriva mai multor grupuri media din Statele Unite, dintre care unele au fost nevoite să plătească sume substanţiale pentru a soluţiona procedurile judiciare.

De la revenirea la putere, el a adus la Casa Albă numeroşi creatori de conţinut şi influenceri favorabili, lansând simultan numeroase insulte împotriva jurnaliştilor din cadrul instituţiilor media tradiţionale.

Unul dintre aceşti nou-veniţi invitaţi de administraţia Trump este postul conservator britanic GB News, apropiat de liderul partidului anti-imigraţie Reform UK, Nigel Farage.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Micul oraș din România care găzduiește una dintre cele mai importante instalații militare din Europa. De ce...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”