SUA au confiscat o cantitate de fentanil care poate ucide întreaga populaţie americană. Drogul, de 50 de ori mai puternic decât heroina

Data publicării:
pungi cu pastile si droguri confiscate de DEAdrogoguri
Captură de fentanil în California. Foto: Profimedia

Autorităţile americane au confiscat anul acesta o cantitate de fentanil suficientă cât să ucidă întreaga populaţie a Statelor Unite, a anunţat Agenţia americană antidrog (DEA). Fentanilul a devenit cel mai periculos drog de pe piața americană, fiind de 50 de ori mai puternic decât heroina.

DEA a confiscat 50,6 milioane de pastile contrafăcute de medicamente eliberate pe bază de reţetă medicală, care conţineau fentanil, şi 4,5 tone de praf de fentanil pe parcursul anului 2022. Acesta este echivalentul a „peste 379 de milioane de doze potenţial fatale”, a estimat agenţia americană antidrog, potrivit AFP, preluată de Agerpres. Prin comparație, populația Statelor Unite este de aproximativ 330 de milioane de oameni. 

Fentanilul, care în urmă cu zece ani se afla la originea doar a unei mici părţi din decesele prin supradoză, reprezintă în prezent „cea mai letală ameninţare legată de droguri din ţară”, a mai spus DEA.

„Este un opioid sintetic care creează o dependenţă foarte mare şi care este de 50 de ori mai puternic decât heroina. Doar două miligrame de fentanil, o cantitate mică care încape pe vârful unui creion, este considerată o doză ce pune viaţa în pericol”, a subliniat agenția.

Fentanilul este principala cauză a celor peste 107.000 de decese prin supradoză în Statele Unite în perioada iulie 2021-iunie 2022, potrivit datelor oficiale.

Ieftin şi relativ uşor de produs, fentanilul a înlocuit opioidele pe bază de reţetă şi heroina pe piaţa ilegală a drogurilor.

Potrivit DEA, principalii furnizori de fentanil în Statele Unite sunt cartelurile mexicane din Sinaloa şi Jalisco.

Fentanilul furnizat de acestea este fabricat în Mexic cu substanţe chimice „în mare parte provenite din China” a precizat agenţia americană antidrog.

O parte este distribuită sub formă de medicamente contrafăcute, precum Percocet, OxyContin şi Xanax, potrivit aceleiaşi surse.

Aproximativ 60% dintre aceste medicamentele contrafăcute testate de DEA conţineau doze de fentanil care puneau viaţa în pericol.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Cine e viitoarea soție a lui Alexandru Nazare. E cu 16 ani mai mică decât el și nu e străină de lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
Noua atracție din Grecia. Turiștii au ocazia să înoate cu porcii
Newsweek
Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut cu 15% în doi ani. Pensionarii au pierdut 425 lei la pensie
Digi FM
Văduva și copiii lui Steve Irwin îi duc dorul: "Familia noastră și-a pierdut supereroul". 20 de ani de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță