Trump: Abia aștept să-l reîntâlnesc pe Putin ca să punem în aplicare lucruri despre care am vorbit

Data publicării:
Candlelight Vigil Held In Front Of White House As Part Of Nationwide Protest
Foto: Guliver/GettyImages

Donald Trump a declarat joi că aşteaptă cu nerăbdare o nouă întâlnire cu Vladimir Putin - în toiul unei polemici în centrul căreia se află declaraţiile sale de la Helsinki -, atacând presa, pe care o acuză că nu a subliniat ”marele succes” al summit-ului lor, relatează AFP.

Candlelight Vigil Held In Front Of White House As Part Of Nationwide Protest
Foto: Guliver/GettyImages

Preşedintele american se află sub focul criticilor, până în propria tabără, după întâlnirea faţă în faţă, în capitala finlandeză, unde şi-a înmulțit declaraţiile cel puţin conciliante faţă de omologul său.

La trei zile după această întâlnire, care l-a pus la cuţite cu agenţii americane de informaţii din cauza şovăielii sale pe tema amestecului rus în alegerile prezidenţiale din 2016, el nu reuşeşte să preia controlul.

”Summitul cu Rusia a fost un mare succes, mai puţin pentru marele inamic al poporului, presa «Fake News»”, a scris el pe Twitter joi, reluând o expresie deosebit de agresivă, pe care a folosit-o deja în 2017.

”Aştept cu nerăbdare a doua noastră întâlnire, pentru ca să putem începe să punem în aplicare unele dintre lucrurile despre care am discutat”, a adăugat el.

Citând de-a valma lupta împotriva terorismului, ”securitatea pentru Israel”, atacurile cibernetice, schimburile comerciale, Ucraina, pacea în Orientul Mijlociu sau Coreea de Nord, el a apreciat că aceste probleme ar putea ”să fie rezolvate toate”, chiar dacă unele soluţii sunt dificile.

Un fapt remarcabil - Putin a denunţat şi el, cu câteva ore mai devreme, criticile care-l vizează pe Trump, stigmatizând ”forţele” din Statele Unite ”pregătite să sacrifice relaţiile ruso-americane pentru a-şi atinge ambiţiile”.

Pledând în favoarea unei consolidări a contactelor între cele două mari puteri nucleare, liderul de la Kremlin a amintit că tratatul de reducere a numărului armelor nucleare încheiat între Rusia şi Statele Unite, New START, expiră în 20121.

”Dacă nu începem încă de astăzi, de acum (...) el va expira pur şi simplu, nu va mai exista”, a subliniat Putin.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ancheta morții lui Mario, dată peste cap. Mai există un suspect, familiile au început să vorbească: „Să îl...
Digi FM
După ani de încercări, Ricky Martin și‑a vândut apartamentul din Manhattan. Cât a obținut pe locuința cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Kristen Stewart, despre prințesa Diana, la cinci ani de la rolul din „Spencer”. „Pot plânge oricând mă...
Adevarul
Întâmplările stranii de la originea stațiunii Semenic, perla Banatului Montan: „Oferă mai mult decât Davosul”
Newsweek
Care pensionari iau un ajutor la pensie de 1.950 lei în 2026. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii?
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Jennifer Lawrence susține că a pierdut un rol într-un celebru film regizat de Tarantino, pe motiv că nu era...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă