Trump califică drept „terorism intern” atacurile asupra proprietăţilor Tesla. Pe cine dă vina

Data publicării:
Donald Trump și Elon Musk într-o mașină Tesla
În timp ce Canada și Mexic au fost țările cele mai afectate de războiul comercial declanșat de Trump, mișcarea de boicotare se face simțită chiar și în țări mult mai îndepărtate. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Donald Trump a descris marţi drept „terorism intern” atacurile asupra proprietăţilor producătorului de vehicule electrice Tesla, deținut de miliardarul Elon Musk, unul din cei mai apropiaţi consilieri ai liderului de la Casa Albă.

Preşedintele american a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat Fox News. Întrebat de jurnalista Laura Ingraham dacă consideră aceste atacuri drept terorism intern, Donald Trump a răspuns: „Cred că da”.

„Cred că atunci când îi vor prinde pe cei responsabili, şi sper că o vor face, şi au arestat deja câţiva, se va descoperi că au fost plătiţi de persoane cu o puternică motivaţie politică de stânga”, a spus Trump, fără a furniza vreo dovadă, potrivit EFE și dpa, preluate de Agerpres.

Marţi, procurorul general al SUA, Pam Bondi, a declarat că acest tip de atacuri reprezintă o formă de terorism intern, ceea ce ar putea duce la pedepse mult mai aspre pentru cei acuzaţi de aceste infracţiuni.

Într-un comunicat, Departamentul de Justiţie a declarat că mai multe persoane au fost deja acuzate în cazuri ce implică pedepse minime obligatorii de cinci ani de închisoare.

„Vom continua investigaţiile care impun consecinţe dure asupra celor implicaţi în aceste atacuri, inclusiv a celor care operează în culise pentru a coordona şi finanţa aceste infracţiuni”, a subliniat Bondi.

FBI: „Este o infracţiune federală”

Vehiculele, reprezentanţele şi proprietăţile Tesla au intrat în centrul atenţiei publice după ce Elon Musk a preluat coordonarea Departamentului pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE), responsabil cu reducerea cheltuielilor şi a birocraţiei în guvernul federal american.

Astfel de atacuri au avut loc în mai multe state, cum ar fi Massachusetts, Washington şi Carolina de Sud. În semn de protest, pe multe vehicule şi staţiile de încărcare Tesla au fost desenate svastici sau au fost incendiate camionete în parcările reprezentanţelor. Tesla se confruntă recent şi cu o scădere a vânzărilor.

Cele mai recente două cazuri s-au înregistrat marţi la reprezentanţele Tesla din Las Vegas (Nevada) şi Kansas City (Missouri), unde mai multe vehicule au fost incendiate. Potrivit The Washington Times, FBI din Las Vegas investighează ceea ce s-a întâmplat ca un posibil act de terorism.

„Pe cei care consideră că o astfel de infracţiune este justificată sau chiar demnă de admirat, vrem să îi informăm că aceasta este o infracţiune federală. Îi vom vâna, îi vom găsi şi îi vom urmări penal cu toată greutatea legii”, a avertizat agentul special Spencer Evans.

Citește și: GALERIE FOTO Donald Trump, dealer auto pentru Elon Musk. Și-a cumpărat o Tesla și a defilat cu ea la Casa Albă

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoseaua aglomerată din România pe care a fost instalat deja sistemul „Big Brother”. Cum funcționează și cu ce...
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
Continuă telenovela preotului care a lăsat însărcinată cu gemeni o enoriașă căsătorită. După ce a fost...
Newsweek
Senatul, decizie majoră legată de pensii. Ce categorii de pensionari ar putea pierde bani? În ce condiții?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...