Un viceamiral american, cu funcție importantă în NATO, ar fi fost demis, aparent în cadrul unei acțiuni de epurare

Data actualizării: Data publicării:
Shoshana Chatfield
Amiral Shoshana Chatfield. Foto: Profimedia

Viceamiralul american Shoshana Chatfield, care deţine o poziţie importantă în NATO, a fost demisă pe fondul a ceea ce pare a fi o epurare mai amplă a oficialilor de rang înalt din domeniul securităţii de către administraţia Trump, au declarat luni trei surse pentru Reuters, informează Agerpres.

Informaţia nu a fost confirmată imediat de Pentagon. Cu toate acestea, sursele au declarat pentru Reuters că aliaţii din NATO au fost anunţaţi că Chatfield a fost revocată din funcţie.

Chatfield, reprezentantul militar al SUA în cadrul Comitetului militar al NATO, a fost prima femeie care a condus Colegiul Naval de Război al SUA, post pe care l-a deţinut până în 2023.

Demiterea Shoshanei Chatfield este cea mai recentă măsură care a zguduit Pentagonul după concedierea joi a directorului Agenţiei Naţionale de Securitate (National Security Agency/NSA), generalul Timothy Haugh, şi a adjunctei sale, Wendy Noble, nr.2 în conducerea acestui puternic serviciu de interceptare şi de spionaj cibernetic.

Nu este clar dacă un motiv oficial a fost oferit pentru demiterea Shoshanei Chatfield sau dacă această măsură are legătură cu o direcţie politică a SUA privind NATO.

O sursă a declarat că motivul ar fi putut fi legat de măsurile Pentagonului împotriva iniţiativelor privind diversitatea, echitatea şi incluziunea.

 

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro