Un român din regiunea Cernăuţi, care s-a aflat timp de un an și trei luni în prima linie a frontului pentru apărarea Ucrainei, povesteşte pentru Agerpres cum s-a înrolat în armată, dar și despre luptele, bombardamentele și pierderile din timpul războiului.
Adrian Medvedi, în vârsta de 43 de ani, a luptat la Harkov şi Kupiansk, acolo unde a trăit „cea mai neagră perioadă”, mărturisește el.
Cum a ajuns să lupte pe front
El s-a înrolat, voluntar, în armata ucraineană încă din prima zi a războiului. În mod normal, era șeful Secției de cultură, naţionalităţi şi religie, la Primăria Herța.
Însă, pe 24 februarie 2022, când fiul său i-a spus că armata Federaţiei Ruse a invadat Ucraina, a plecat direct la Comisariatul Militar:
„Pe 24 februarie (n.r.- 2022), la ora 9.00, eram deja la Comisariatul militar cu o geantă cu câteva haine cu mine. Nu m-au putut înregistra în prima zi şi oficial sunt din 25”, a spus Medvedi.
Principalul motiv care l-a determinat să ajungă în luptă a fost stresul din prima dimineață de război.
„S-a trezit fiul şi a zis că a început războiul. Nici nu îmi venea să cred. Am deschis televizorul şi am văzut ce se întâmpla în toată Ucraina şi, ca şi foarte mulţi bărbaţi din Ucraina, ne-am dus la Comisariatul Militar şi am fost uimit cât de multă lume era deja acolo", adaugă el, pentru sursa citată.
Înrolat în trei ore
Adrian Medvedi își amintește că procedura de intrare în armată a fost foarte simplă:
„Am venit în unitatea militară din Cernăuţi. Vreo jumătate de zi a durat toată procedura cu acte. Controlul medical îl aveam dinainte făcut. Trebuia să merg la nişte instrucţiuni militare, ca toţi funcţionarii de stat. În decurs de trei ore am fost înrolat. Peste două am primit arma şi muniţiile şi am fost dislocaţi pe Aeroportul Cernăuţi”, unde se credea că vor ajunge, pe cale aeriană, trupele speciale ruseşti din Transnistria.
„Cea mai mare frică era să nu vină un desant (trupe inamice) pe aeroportul din Cernăuţi, ca punct strategic. Acolo am stat prima noapte pe aeroport. Era cam ger. Noi nu eram echipaţi încă. Eram în haine civile. Am primit automatul cu 900 de cartuşe, două grenade şi am ocupat poziţiile în jurul aeroportului", povesteşte militarul.
Ulterior, el a fost trimis pe front, în mijlocul adevăratelor lupte. A fost urcat în maşinile militare fără a ști unde merge. A ajuns în Harkov, unde teritorii mari erau sub ocupaţia ruşilor.
„Peste jumătate de an, am plecat din Cernăuţi în estul Ucrainei. Era pe 2 septembrie. Informaţia era că plecăm pe front, dar nu a ştiut nimeni din batalion, poate doar comandanţii, unde mergem. Am ajuns la Krivoi Rog, după care am schimbat direcţia şi am plecat spre Harkov şi atunci am înţeles că mergem să participăm la operaţiunea de eliberare a Harkovului, care a început în primele zile din septembrie. A fost urât. Era frica continuă că nu ştiam la ce să ne aşteptăm. Nu primeam niciun fel de informaţie. Executam doar ordine scurte, unde să ne deplasăm, ce să facem şi atât. A fost o perioadă neagră”, a mărturisit acesta.
Când a înțeles că poate muri
Ceea ce a urmat a fost un coşmar, care părea să nu se mai termine. Lupte, împuşcături, bombardamente, morţi şi răniţi.
„Cele mai negre momente au fost legate de pierderea prietenilor, camarazilor, răniţi, ucişi. Au fost urâte bombardamentele. Auzi cum vine, dar nu ştii unde cade. Te pui jos şi te rogi o secundă - două, până cade obuzul, să nu îţi cadă în cap”.
Primul său șoc a fost la început de septembrie:
„Am intrat într-un sat care fusese eliberat cu câteva ore înainte. S-au retras trupele ruse. Am intrat acolo şi totul era minat. Un camarad a călcat pe o mină antipersonal şi şi-a pierdut piciorul chiar lângă mine. Acela a fost primul moment în care am înţeles că poţi să mori.
Peste alte două luni, a fost prins într-un atac de o oră și jumătate:
„Pe 7 noiembrie 2022 am fost bombardaţi, o oră şi jumătate, cu 41 de împuşcături de tun, cu calibrul de 152 milimetri, care au căzut în jurul blindajului nostru cu precizie de cinci metri între ele. Datorită unei minuni, nu a nimerit niciun blindaj, că am fi rămas toţi acolo", spune afectat românul.
Dorință versus realitate
„Există o stare de şoc post război. Noi fiind mai în vârstă l-am trecut mai uşor, dar cei mai tineri cred că o să aibă de suferit şi mulţi ani după încheierea războiului, până îşi vor reveni la normal", e de părere Medvedi.
El nu crede în pacea imediată. Ştie că rușii nu îşi respectă angajamentele internaţionale.
„Nu cred într-un acord semnat cu ruşii. Chiar dacă o să semneze o încetare a focului, nu cred că o să dureze mult timp. Ruşii nu şi-au respectat niciodată acordurile internaţionale, cu atât mai mult în timp de război".
Dorinţa sa este ca armata ucraineană să facă faţă atacurilor Federaţiei Ruse, lucru posibil doar cu ajutorul sprijinului militar internațional.
„Noi sperăm într-o încetare a focului, sperăm la o eliberare a teritoriului Ucrainei, să ajungem la graniţele care au fost până în 2014, dar trebuie să fim realişti şi să ne dăm seama că este foarte greu în acest moment, cu atât mai mult că şi Vestul, din păcate, s-a obişnuit cu acest război şi nu mai este ajutorul acela de care are nevoie armata ucraineană. Oameni sunt pe front, dar, din păcate, nu au echipamentul şi armamentul de care au nevoie pentru a lupta", concluzionează Medvedi.
Militarul din Herţa s-a întors acasă din cauza unor dureri mari de coloană vertebrală şi orice zi petrecută pe front ar fi însemnat o agravare a bolii. S-a întors ca funcţionar la Primăria Herţa, dar este oricând dispus să plece pe front pentru a-şi apăra ţara.
Editor : Andreea Stanciu
