Trump afirmă că ar putea amâna summitul cu Xi Jinping din China, pe fondul conflictului cu Iranul

Data actualizării: Data publicării:
USA and China trade war. China and United States of America trade, duty, tariffs war
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Președintele SUA, Donald Trump, într-un interviu acordat Financial Times, a sugerat că summitul său mult așteptat cu Xi Jinping, care urma să aibă loc în China la sfârșitul acestei luni, ar putea fi amânat. De asemenea, el a declarat că, în opinia sa, Beijingul ar trebui să contribuie la redeschiderea Strâmtorii Ormuz, având în vedere că 90% din petrolul său provine din această regiune, srie Al Jazeera.

China și Statele Unite „rămân în contact” cu privire la o vizită a lui Trump, afirmă diplomația chineză

ACTUALIZARE 10:38 „China și Statele Unite rămân în contact cu privire la vizita președintelui Trump în China”, a declarat Lin Jian, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez. El s-a abținut să comenteze presiunile exercitate de Trump pentru ca China să ajute, alături de alte țări, la deblocarea Strâmtorii Ormuz. El a reiterat apelul Beijingului la încetarea ostilităților.

„China face din nou apel la toate părțile să înceteze imediat operațiunile militare, să evite orice nouă escaladare a tensiunilor și să împiedice ca tulburările regionale să aibă un impact și mai mare asupra dezvoltării economice mondiale”, a spus el în cadrul unei conferințe de presă periodice.

Știrea inițială

Această amenințare voalată a venit ca o surpriză, având în vedere că oficialii americani și chinezi s-au întâlnit la Paris pentru a discuta despre vizita lui Trump în China, prima vizită a unui președinte american din 2017.

Scopul principal al acelei vizite este stabilizarea relației dintre cele două superputeri și prevenirea ca o lungă listă de neînțelegeri să scape de sub control. Iar dacă acea vizită ar fi anulată, ar fi o lovitură pentru ambele economii, întrucât pe masa discuțiilor se află acordurile comerciale și exportul de tehnologie americană către China, precum și exportul de metale rare chinezești către SUA.

"Cred că şi China ar trebui să ajute, deoarece importă 90% din petrolul său prin strâmtoare", a estimat preşedintele american.

Trump a adăugat că şi-ar dori un răspuns din partea Beijingului înainte de summitul programat la sfârşitul lunii. "Ne-ar plăcea să ştim acest lucru înainte de acel moment. Este (două săptămâni înseamnă) mult", în caz contrar "am putea amâna" vizita, a subliniat el, fără a preciza pentru cât timp. 

Așadar, miza este mare pentru aceste două țări și pentru companiile care operează între ele.

NATO riscă să se confrunte cu un viitor "foarte sumbru" dacă aliaţii americanilor nu îi ajută să elibereze strâmtoarea Ormuz, a avertizat duminică preşedintele în interviul acordat Financial Times.

"Este absolut normal ca cei care profită de pe urma acestei strâmtori să contribuie pentru a se asigura că nu se întâmplă nimic neplăcut acolo", a declarat preşedintele american, reamintind că Europa şi China depind puternic de petrolul din Golf, spre deosebire de Statele Unite.

"Dacă nu există un răspuns (la solicitarea americană) sau dacă acesta este negativ, cred că acest lucru va avea consecinţe foarte sumbre pentru viitorul NATO", a adăugat el.

Trump şi Xi s-au întâlnit ultima dată în octombrie, în Coreea de Sud, cu ocazia summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), unde au convenit, printre altele, asupra unei pauze temporare în războiul lor comercial în curs.

Cu toate acestea, tensiunile persistă în legătură cu chestiuni precum exporturile de pământuri rare ale Chinei şi exporturile de cipuri avansate ale SUA.

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Localități care și-au schimbat județul peste noapte. Cum a redesenat România granițele administrative
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez le-a prezentat fanilor noua ei „casă Barbie” de 18 milioane de dolari. Cum arată vila din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză...
Newsweek
Analist economic: România riscă să retrogradeze la „junk”, în octombrie. Pensiile și salariile, în pericol
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Discursul care a lăsat o sală întreagă în lacrimi. Michael J. Fox, ovaționat la gala Emmy 2026. Ce a...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...