Trump glumește că face mult sport: Fac exerciții cam un minut pe zi, maxim. Dacă am noroc

Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Donald Trump a spus în glumă că face „multe exerciţii” fizice zilnic, mai exact „un minut” cel mult.

„Fac multe exerciţii. Cam un minut pe zi, maxim. Dacă am noroc”, a mai spus el, într-o tentativă de autoironie, relatează EFE preluată de Agerpres.

Liderul republican a făcut această declaraţie în Biroul Oval de la Casa Albă, unde - înconjurat de copii - a semnat un memorandum privind reintroducerea premiului pentru testul de aptitudini fizice al preşedintelui, relansând astfel un program şcolar competitiv de promovare a activităţii fizice, care fusese eliminat treptat în timpul administraţiei Obama.

Citește și: Robert F. Kennedy Jr.: „Trump consumă mâncare foarte nesănătoasă”, dar are o „sănătate incredibilă și constituția unei zeități”

Program educațional relansat

Potrivit Fox News, măsura reintroduce un criteriu de performanţă pentru condiţia fizică a elevilor, reflectând iniţiativa mai amplă a administraţiei Trump „Make America Healthy Again”.

Trump, în vârstă de 79 de ani, se laudă de obicei cu o sănătate de fier, deşi de mai multe ori au atras atenţia vânătăile observate pe mâinile sale şi faptul că a aţipit la unele evenimente publice.

Citește și: Noi întrebări despre starea de sănătate a lui Donald Trump. Ce este pata roșie apărută pe gâtul președintelui american

Raport medical și afecțiune cronică

Casa Albă a făcut public anul trecut un raport medical în care se preciza că Donald Trump suferă de insuficienţă venoasă cronică, o afecţiune frecventă la persoanele în vârstă, deşi se afirma că se bucură de o „sănătate excelentă”.

În cadrul unui eveniment cu oameni de afaceri luni, preşedintele american a negat că s-ar simţi în vârstă şi a asigurat că are aceeaşi energie ca acum 50 de ani.

Trump a spus că a trecut „cu succes” cele trei teste cognitive la care a fost supus în timpul primului şi celui de-al doilea mandat şi a pus la îndoială faptul că predecesorii săi ar fi putut să le treacă.

Citește și: Robert F. Kennedy, întrebat despre instabilitatea emoțională a lui Donald Trump: „Nu a existat un președinte mai sănătos la cap”

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poţi rezolva ecuaţia matematică în 7 secunde? Mulţi adulţi greşesc fără să îşi dea seama
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
“Faptul că încă îl avem… Este cel mai important lucru”. Fiica cea mare a lui Bruce Willis, despre lupta...
Adevarul
Turist cazat la un hotel de cinci stele, revoltat după ce i s-a cerut să vorbească și să râdă mai încet
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
Liviu Vârciu, surpriză neplăcută în vacanța all inclusive din Bulgaria: "Să știți de la ce mi-e rău". A...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Ryan Reynolds, declarație superbă de ziua lui Blake Lively și imagini dulci de familie: "Cea mai bună...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja