Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, și Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, merg în străinătate pentru a încerca să încheie un acord de pace între Rusia și Ucraina, a declarat vineri președintele SUA în fața jurnaliștilor, relatează Reuters.
În cadrul unor declarații făcute în Biroul Oval, Trump a sugerat că SUA ar avea o propunere concretă menită să pună capăt războiului, care se află acum în al cincilea an. El nu a oferit însă detalii cu privire la conținutul acestei propuneri și nici nu a precizat dacă Witkoff și Kushner se vor deplasa în Ucraina, în Rusia sau în ambele țări.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că cei doi bărbați vor zbura spre Ucraina duminică, după ce vor vizita Moscova.
„Avem o idee pentru pace”, a spus Trump. „I-am trimis pe Steve Witkoff și Jared Kushner, doi negociatori de excepție. Au făcut o treabă excelentă, iar noi i-am trimis acolo pentru a vedea dacă putem sau nu să ajungem la un acord. Și s-ar putea să avem șanse mari să reușim”.
Cei doi intenționau să se deplaseze la Moscova în weekend, urmând ca apoi să viziteze Kievul, au declarat anterior două surse pentru Reuters. Cu toate acestea, itinerariul a suferit modificări în ultimele zile, iar etapa din Kiev a călătoriei nu era încă pe deplin sigură, a declarat vineri una dintre surse.
Eforturile administrației Trump de a găsi o soluție la războiul din Ucraina s-au soldat, în mare parte, cu un eșec, iar negocierile au intrat în impas în ultimele luni.
La sfârșitul lunii august, directorul Agenției Centrale de Informații (CIA), John Ratcliffe, s-a deplasat la Moscova, printre altele pentru a-i îndemna pe omologii săi de acolo să ia în considerare o soluție de compromis, au relatat Reuters și mai multe alte surse media.
Majoritatea oficialilor serviciilor de informații occidentale se îndoiesc că președintele rus Vladimir Putin ar fi interesat de un acord pe termen scurt, în timp ce serviciile de informații ucrainene consideră că, de fapt, este probabil ca acesta să intensifice conflictul, mai degrabă decât să-l atenueze, în viitorul apropiat.
O dronă rusă a lovit vineri sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) din Kiev, aceasta fiind una dintre cele mai importante ținte atacate pe parcursul războiului.
Witkoff, care este, de fapt, principalul negociator al Statelor Unite în ceea ce privește războiul din Ucraina, s-a deplasat de numeroase ori la Moscova, dar nu a vizitat încă Ucraina.
Citește și:
Prima vizită la Kiev a emisarilor lui Trump, în pericol. Witkoff „s-a speriat”: „Rușii nu vor ca ei să vină aici”
Vizita șefului CIA la Moscova nu a avut efectul scontat. Putin ar putea fi mai hotărât să obțină victoria militară în Ucraina (WP)
Editor : A.M.G.