Turcia propune NATO un proiect de conductă militară până în România, în valoare de 1,2 miliarde de dolari. Alternativă la Ormuz

Data publicării:
Large pipe connection with a large number of bolts and nuts enclosed on it. Pipeline. Pipeline state transportation system.
Conductă. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia

Turcia a propus NATO construirea unei conducte pentru furnizarea de combustibil militar membrilor săi de pe flancul estic al Alianţei, a anunţat miercuri Ministerul Apărării.  Într-o conferinţă de presă din oraşul turc Izmir, purtătorul de cuvânt al ministerului, Zeki Aktürk, a subliniat importanţa propunerii în ceea ce priveşte reducerea dependenţei aliaţilor de transportul maritim de combustibil, în special în contextul problemelor actuale create de războiul din Iran şi de blocarea Strâmtorii Ormuz. Cu un cost estimat la 1,2 miliarde de dolari, conducta propusă ar conecta Turcia cu Bulgaria şi România.

Aktürk a subliniat importanța proiectului în contextul evoluțiilor recente din Strâmtoarea Ormuz, menționând că acesta ar putea reduce dependența NATO de transportul maritim de combustibil și ar putea îmbunătăți aprovizionarea cu combustibil și interoperabilitatea între statele membre, scrie ajupress.com.

El a menționat, de asemenea, că, în cazul realizării conductei, s-ar utiliza fondurile comune ale NATO. Cu toate acestea, el a clarificat că este vorba de o „propunere de conductă militară de combustibil”, indicând că, chiar dacă ar fi finalizată, scopul său principal ar fi acoperirea obiectivelor militare ale NATO, mai degrabă decât utilizarea civilă.

Detaliile tehnice privind capacitatea și specificațiile conductei sunt clasificate

Bloomberg a relatat anterior că Turcia a propus NATO un proiect de conductă militară în valoare de 1,2 miliarde de dolari, care ar face legătura prin Bulgaria cu România. Inițiativa vizează consolidarea lanțurilor de aprovizionare cu combustibil și a interoperabilității militare între aliații NATO.

Surse apropiate discuțiilor au declarat pentru Bloomberg că detaliile tehnice privind capacitatea și specificațiile conductei sunt clasificate.

Inițiativa face parte din planurile mai ample ale NATO de extindere a rețelei sale de conducte pentru combustibil, cunoscută drept NATO Pipeline System, construită inițial în perioada Războiului Rece pentru aprovizionarea rapidă a forțelor aliate în caz de conflict.

În prezent, infrastructura principală a sistemului se extinde doar până în Germania, ceea ce lasă un gol logistic important în aprovizionarea terestră a statelor membre de pe flancul estic al alianței.

Deși Turcia are o producție limitată de combustibili fosili, se așteaptă ca aceasta să joace un rol de punte prin utilizarea infrastructurii existente de conducte de petrol și gaze naturale conectate la țările vecine producătoare de petrol, precum Irak, Azerbaidjan și Siria, pentru a conecta liniile de front ale NATO, scrie ajupress.com.

Potrivit Bloomberg, se așteaptă ca această propunere să fie un punct cheie pe agenda summitului NATO programat pentru luna iulie la Ankara, Turcia.

Războiul din Ucraina și perturbările recente ale piețelor energetice globale au accelerat discuțiile privind securizarea lanțurilor de aprovizionare cu combustibil pentru statele NATO din estul Europei. În acest context, proiectul propus de Ankara ar completa inițiativele paralele ale Poloniei și României privind extinderea infrastructurii energetice militare către est.

Ce este NATO Pipeline System

Sistemul NATO Pipeline System are aproximativ 10.000 de kilometri de conducte, traversează 12 state membre și include depozite, baze aeriene, aeroporturi civile, stații de pompare și terminale de distribuție pentru combustibili și lubrifianți.

Rețeaua include atât sisteme naționale, precum cel turc, grec sau norvegian, cât și infrastructuri multinaționale majore din Europa Centrală și de Nord.

Potrivit surselor citate, proiectul conductei dintre Turcia, Bulgaria și România ar putea fi analizat sau chiar aprobat înainte ori în timpul summitului NATO programat să aibă loc la Ankara în perioada 7–8 iulie.

„Proiectul nostru este de cinci ori mai rentabil decât alternativele sale şi, dacă va fi aprobat, va deveni operaţional mult mai rapid”, a declarat Akturk, fără a detalia la ce alternative se referă.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, propunerea este de a finanţa construcţia cu un fond al NATO.

„Dacă această conductă va fi implementată, Fondurile Comune ale NATO, care constau din contribuţiile aliaţilor, vor fi utilizate economic şi eficient”, se arată în comunicat, fără a oferi detalii suplimentare despre ruta exactă pe care ar urma-o conducta sau originea combustibilului transportat. 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Oana Gheorghiu. Vicepremierul, în centrul unui scandal politic şi economic uriaş
Digi FM
Ce studii are Alexandra Căpitănescu. Reprezentanta României la Eurovision 2026 a ales un domeniu rar întâlnit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Film Now
Paul Wesley, cu abdomenul la vedere în vacanță. Actorul din „The Vampire Diaries” și-a răsfățat logodnica...
Adevarul
Cum arată „New York-ul Europei”, metropola care îi cucerește pe turiștii români și e la doar două ore de...
Newsweek
Tribunalul a decis: Stagiul aferent grupelor de muncă e contributiv la pensie. Vestea anului pentru pensionari
Digi FM
Decizie fără precedent luată de prinţul William. Vinde părţi din proprietatea sa regală. Motivul din spatele...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Care este cel mai bun moment să bei cafea pentru a avea mai multă energie
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Dolph Lundgren, apariție rară pe covorul roșu cu soția tinerică și fiica lui. Actorul arată incredibil după...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...