Ucrainenii din apropierea graniței cu Rusia, pe picior de plecare sau pe picior de război. „Se vor întoarce acasă în sicrie de zinc”

Data actualizării: Data publicării:
soldat ucrainean cumasca si arma la frontiera dintre ucraina si rusia, in regiunea harkov
Orașul Harkov, capitala regiunii cu același nume, este la circa 40 km de granița dintre Ucraina și Rusia. Foto: Profimedia

Locuitorii din Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, spun că speră la ce-i mai bine, dar se pregătesc pentru ce-i mai rău, cu gândul la zecile de mii de soldați ruși masați în apropiere de granița situată la numai câteva zeci de kilometri de oraș, în condițiile în care negocierile diplomatice nu au produs efecte până acum, scrie Reuters.

Harkov, oraș industrial din estul Ucrainei, care găzduiește mai multe fabrici de tancuri, avioane și tractoare, se află la circa 40 de kilometri de granița cu Rusia. Președintele Ucrainei a spus că orașul poate deveni o țintă a atacului din partea Rusiei. 

Rusia a negat că ar avea planuri să atace Ucraina, dar face presiuni asupra Occidentului pentru a obține garanții de securitate, inclusiv promisiunea că Ucraina nu va fi primită în NATO.

Primarul Igor Terekov a declarat că orașul cu 1,4 milioane de locuitori își păstrează „calmul și sângele rece” și nu va permite nimănui să-l ocupe. Intervievați în cursul acestei săptămâni, unii locuitori au spus că vor rămâne pe poziții și vor lupta, iar alții că vor pleca, mai relatează Reuters.

„Nu trebuie să stau într-un loc, dacă se întâmplă ceva, pot să lucrez de la distanță”, a declarat Daniela Șatokina, project manager.

„Încerc să nu mă gândesc la asta. Sper că totul va fi bine. Mai bine să nu intru în panică de pe-acum și să iau decizia la momentul potrivit.”

O altă locuitoare a orașului, Anya Vergeles, assistant brand manager, a comparat situația cu 2014, când Rusia a ocupat peninsula Crimeea.

„Nimeni nu credea că s-ar putea întâmpla așa ceva cu Crimeea. Nimeni nu și-a imaginat. Nu vreau să cred asta, dar nu știm ce se va întâmpla”, a spus ea.

Președintele Zelenski a declarat vineri, într-un interviu, că un atac asupra Harkovului este „posibil”, iar un purtător de cuvânt a precizat ulterior că președintele se referea la un scenariu ipotetic.

Discuțiile la nivel înalt între șefii diplomațiilor americană și rusă în privința Ucrainei nu au avansat, dar părțile au convenit să continue dialogul, în încercarea de a rezolva criza. 

Un alt locuitor din Harkov, Oleksii Kormileț, director de vânzări, a spus că în niciun caz nu va părăsi orașul.

„Să fug? Nu. În niciun caz! M-am născut aici. Am crescut aici. Rămân, indiferent ce se-ntâmplă. Dacă o să trebuiască să mă alătur forțelor de apărare a orașului, o să mă înrolez”, a spus el.

Anton Sergheev, programator IT, crede că este doar un zăngănit de arme din partea Rusiei și a amintit de tentativa nereușită a separatiștilor pro-ruși de a captura orașul în 2014.

„Au mai primiți «cu ospitalitate» aici, așa că au învățat că e mai bine să stea la locul lor. Sau se vor întoarce acasă în sicrie de zinc. Iar mamele lor vor plânge”, a spus Anton Sergheev.

Citește și: Ambasada SUA la Kiev: 90 de tone de „ajutor letal” din Statele Unite au aterizat azi-noapte în Ucraina

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Destinația de vacanță iubită de români a rămas fără turiști. Hotelurile și plajele sunt aproape pustii...
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Scandal la vârful Primăriei Slatina. Secretarul general îl acuză pe Mario De Mezzo de agresiune: „M-a urmărit...
Newsweek
Care bănci au virat, deja, pensia și ajutorul de 500 de lei pe card? Care pensionari iau bani abia la ora 18?
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...