UE se grăbește să ocolească Ungaria lui Viktor Orban, în privința activelor rusești, pentru a sprijini Ucraina (Financial Times)

Data publicării:
comisia europeana
Comisia Europeană Foto: Shutterstock

Țările UE urmează să accelereze adoptarea unei decizii de blocare pe termen nelimitat a activelor suverane rusești în valoare de până la 210 miliarde de euro, în încercarea de a-l ocoli pe premierul ungar Viktor Orbán chiar înainte de summitul liderilor europeni de săptămâna viitoare. Efortul grăbit de a adopta legislația – care invocă puteri de urgență pentru a trece peste veto-urile naționale privind extinderea sancțiunilor – are ca scop protejarea influenței Bruxelles-ului în negocierile de pace conduse de SUA cu privire la războiul din Ucraina, potrivit unor oficiali familiarizați cu planurile, citați de Financial Times.

Diplomații care se ocupă de legislație consideră că este avantajos să acționeze rapid în zilele următoare pentru a separa problema controversată a imobilizării activelor de dezbaterea privind obținerea de împrumuturi pentru Kiev, garantate de fondurile rusești înghețate. Această chestiune privind finanțarea va fi lăsată în seama liderilor UE săptămâna viitoare.

Decizia de a vota săptămâna viitoare, ignorând principiul unanimității în ceea ce privește deciziile privind sancțiunile, riscă să provoace furia Ungariei și a altor țări care se opun acestei măsuri. Cazurile anterioare în care țările UE au votat împotriva altor state membre în chestiuni critice – cum ar fi Polonia și Ungaria în ceea ce privește politica de migrație – au provocat tensiuni între capitale timp de ani de zile.

Documentul subliniază că ocolirea unanimității generale în cazul prelungirii sancțiunilor ar putea irita unele state membre, printre care Ungaria.

Ungaria se opune oricărui sprijin suplimentar pentru Ucraina

Comisia Europeană a propus săptămâna trecută ca UE să utilizeze 210 miliarde de euro din activele internaționale ale Rusiei înghețate din cauza sancțiunilor pentru a finanța Ucraina, inițial sub forma unui împrumut de 90 de miliarde de euro care urmează să fie acordat în următorii doi ani.

Ungaria se opune oricărui sprijin suplimentar pentru Ucraina, iar liderii UE se tem mai ales că Budapesta va se va opune prin veto prelungirii sancțiunilor.

Comisia Europeană a propus utilizarea puterilor excepționale ale UE pentru a face față crizelor economice și stabilirea sancțiunilor pe o perioadă nedeterminată. În temeiul articolului 122 din tratate, decizia poate fi acceptată și cu o majoritate calificată, ceea ce permite ocolirea dreptului de veto, adică voința Ungariei.

Prelungirea sancțiunilor ar trimite, de asemenea, un mesaj către Washington. Conform planului de pace elaborat de oficialii americani, cea mai mare parte a activelor  rusești ar fi transferată către două fonduri de investiții controlate de Statele Unite.

Americanii doreau, de asemenea, să se asigure că UE nu se va atinge de aceste active înainte de încheierea unui acord de pace.

Belgia, care deține cea mai mare parte a activelor statului rus înghețate în UE, se teme că va rămâne singură în fața revendicărilor rusești în cazul unei ridicări neașteptate a sancțiunilor. Ea cere garanții solide că celelalte state membre vor fi responsabile în solidar și vor suporta cheltuielile judiciare în cazul în care ea sau depozitarul central de titluri Euroclear vor fi acționate în justiție.

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Liana Nicoleta Arsenie, președinta Curții de Apel București, și ce avere dețin
Digi FM
Chris Pratt, despre împrejurarea inedită în care a cunoscut-o pe fiica lui Arnold Schwarzenegger, actuala lui...
Pro FM
Momentul în care Shakira cântă alături de cei doi băieți ai săi. Imaginile sunt virale: „Doamne, sunt...
Film Now
Cum s-a schimbat viața Margot Robbie după ce a devenit mamă. Actrița, extrem de fermă: „Am stabilit noi...
Adevarul
Caz șocant în Capitală: un adolescent ar fi fost bătut cu „ciocanul de șnițele și făcălețul” de mama vitregă...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț despre creșterea pensiilor pe care pensionarii nu voiau să îl audă. „Am luat decizia”
Digi FM
Casa Albă, în haine de sărbătoare, în ciuda demolărilor ordonate de Trump. Cum a decorat Melania de Crăciun
Digi World
A fost descoperită cea mai veche dovadă a producerii focului. Momentul-cheie din evoluţia umanităţii s-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
Cum au reacționat copiii lui Gwyneth Paltrow la scenele de sărut cu Timothée Chalamet: „Doamne, nu vreau să...
UTV
Elena Vîșcu iubește din nou. Fosta soție a lui CRBL are un nou iubit, la un an și jumătate după divorț