Belgia blochează, pentru prima dată, conturile persoanelor suspectate de terorism

Data publicării:
abrini

Ministrul de finanțe belgian, Johan van Overtveldt, a amendat o decizie a regatului privind lupta împotriva finanțării terorismului, ce datează din 2006, dar care nu a fost niciodată completată până în acest an, vizând zece nume publicate joi în Monitorul oficial. Toate fondurile și resursele economice ale persoanelor respective sunt blocate și se interzice împrumutarea lor cu bani.

Printre cele zece persoane figurează Mohamed Abrini (31 de ani), zis ''omul cu pălărie'', identificat pe înregistrarea video în minutele de dinainte de cele două explozii care au avut loc pe aeroportul Zaventem pe 22 martie. Atentatele de la Bruxelles s-au soldat în total cu 32 de morți. Aflat în prezent în închisoare în Belgia, Abrini este vizat, de asemenea, de un mandat de arest european emis de către justiția franceză pentru presupusul său rol în atentatele din 13 noiembrie de la Paris (130 de morți).

Lista a fost întocmită pe baza evaluărilor Organismului de coordonare pentru analiza amenințării (Ocam), după o concertare a eforturilor cu autoritățile judiciare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Nu are creier, nu are neuroni, dar pare să învețe. Misterul organismului care îi pune pe oamenii de știință...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit