Cât au costat valurile de caniculă, seceta şi inundaţiile din vara anului 2025 din Europa și care au fost cele mai afectate țări

Data publicării:
Termometru pe fuindalul unei culturi de porumb uscate de secetă
Foto Shutterstock

Valurile de căldură, secetele şi inundaţiile care au marcat vara anului 2025 au provocat economiei europene pierderi de 43 de miliarde de euro, potrivit unui studiu publicat luni, care subliniază că aceste costuri imediate sunt doar începutul, transmite AFP.

Studiul, condus de economista Sehrish Usman de la Universitatea din Mannheim (Germania), cu doi coautori de la Banca Centrală Europeană, se bazează atât pe date meteorologice, cât şi pe modele economice pentru a estima pagubele provocate de evenimentele meteorologice extreme, care au devenit mai frecvente şi mai intense din cauza schimbărilor climatice.

Studiul ia în considerare consecinţele directe, cum ar fi distrugerea drumurilor, clădirilor sau a recoltelor din cauza inundaţiilor, precum şi pe cele indirecte, cum ar fi pierderile de producţie cauzate de timpul necesar pentru reconstrucţia unei fabrici, pierderile de vieţi omeneşti sau costurile de adaptare.

Autorii studiului au inclus şi impactul pe termen lung, deoarece "costul real al evenimentelor extreme (...) se extinde dincolo de efectele lor imediate", subliniază Sehrish Usman. De exemplu, diminuarea producţiei sau distrugerea anumitor produse din cauza secetei poate duce la inflaţie pe termen mediu şi lung, scrie Agerpres.

Ţinând cont de toate aceste elemente, studiul estimează că, până în 2029, costurile macroeconomice generate de dezastrele din vara anului 2025 ar putea ajunge la 126 de miliarde de euro.

Spania, Franţa şi Italia se remarcă drept ţările cele mai afectate, fiecare confruntându-se cu pierderi care depăşesc 10 miliarde de euro în acest an. Aceste pierderi ar putea depăşi 30 de miliarde de euro pe termen mediu, deoarece această vară a fost o dovadă a înmulţirii valurilor de căldură şi a secetelor.

Ţările din Europa Centrală şi de Nord suferă pagube mai puţin semnificative, dar inundaţiile au avut tendinţa de a se intensifica în ultimii ani, ceea ce ar trebui să crească costul perturbărilor meteorologice, subliniază autorii studiului.

Autorii precizează că aceste cifre sunt, fără îndoială, subestimate, deoarece nu iau în considerare efectele cumulative (valurile de căldură şi seceta coexistă adesea) şi alte repercusiuni ale schimbărilor climatice, cum ar fi incendiile.

Calculele privind pierderile economice, întocmite de obicei de reasiguratori, acoperă doar daunele aduse activelor fizice şi omit alte efecte indirecte, cum ar fi pierderile de productivitate legate de căldură, precizează autorii studiului.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mulți români pot rămâne fără acces la banii din cont dacă ignoră aceste detalii. Situațiile în care cardul...
Digi FM
Ce s-a schimbat în viața Lilianei Ștefan după despărțirea de Dan Bittman. Cu ce se ocupă în 2026: ”A trebuit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, antrenament în colanți mulați și top scurt. În câteva săptămâni împlinește 56 de ani, dar e...
Film Now
Geena Davis, mărturisiri despre începuturile carierei sale. Ce greșeli a făcut în filmul ei de debut: „Nu...
Adevarul
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev s-a înecat și a murit în pauză. Prima ambulanță nu avea medic...
Newsweek
Pensiile scad cu 20%. Vârsta de pensionare crește cu 2 ani. De ce România nu scapă de acest scenariu global?
Digi FM
Are 17 ani și o afacere profitabilă într-un loc care multora le-ar da fiori. Cu ce se ocupă o adolescentă din...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
4 lucruri pe care cardiologii spun să le faci după ora 17:00 ca să îți protejezi inima. Rutina de seară...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Jon Voight, devastat de planurile fiicei sale Angelina Jolie. Apropiați: „Se teme că nu se vor mai împăca...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...