Ce au discutat la Kiev șefii de stat major din Franța și Marea Britanie

Data publicării:
Gnv-_WQXoAAKZWR
Amiralul britanic Tony Radakin (stânga) și generalul francez Thierry Burkhard (dreapta), la Kiev Foto via X / @CEMA_FR

Şefii de stat major ai armatelor franceză şi britanică au discutat despre întărirea armatei ucrainene şi despre „opţiunile de reasigurare” care vor fi oferite „de îndată ce va fi implementată încetarea focului”, a declarat sâmbătă generalul francez Thierry Burkhard, după o vizită la Kiev în ajun împreună cu amiralul britanic Tony Radakin, informează AFP și Agerpres.

„Împreună, dorim să garantăm o pace durabilă şi solidă în Ucraina, o condiţie esenţială pentru securitatea continentului european”, a afirmat şeful de Stat major francez pe X.

În timpul vizitei, cei doi lideri militari au purtat convorbiri în special cu comandantul şef ucrainean, generalul Oleksandr Sîrski, ministrul apărării Rustem Umerov şi preşedintele Volodimir Zelenski.

Obiectivul vizitei comune a fost „de a discuta despre nevoile şi obiectivele armatei ucrainene pentru a o susţine pe termen lung în reconstrucţia şi evoluţia modelului său”, a indicat Statul major al forţelor armate franceze într-un comunicat.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

S-a discutat despre asigurarea „menţinerii unui sprijin hotărât pentru armata ucraineană care să îi permită să continue lupta” împotriva Rusiei, a menţionat generalul Burkhard.

Parisul şi Londra încearcă să construiască o coaliţie de ţări „voluntare” care să-şi spună cuvântul în negocierile iniţiate de Washington cu Moscova pentru a pune capăt conflictului şi a pune bazele unor aşa-zise „operaţiunilor de reasigurare” în scopul de a descuraja Rusia de la o reluare ulterioară a ostilităţilor.

„Discutăm despre o prezenţă la sol, în aer şi pe mare şi de asemenea despre apărarea aeriană şi alte câteva subiecte sensibile”, a menţionat vineri seară preşedintele ucrainean, evocând o „convorbire serioasă şi constructivă” cu oficialii militari francez şi britanic.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașele din România prin care ar putea trece trupele NATO într-o situație de urgență. De ce drumurile devin...
Digi FM
Dan Negru, critică dură în prima zi de școală a copiilor săi: „Au trecut 40 de ani și careul e tot așa!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
E cert! Pensiile vor crește în 2027. Confirmări din guvern și de la Consiliul Fiscal. Dar și un avertisment...
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
"Doctorul mi-a spus că probabil mai am în jur de 10 ani de trăit". Diagnosticul pe care Pamela Anderson l-a...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă