Aprovizionarea cu motorină la nivel mondial se va confrunta cu probleme până la începutul anului viitor, din cauza lipsei capacităţilor de rafinare disponibile, a hotărârii Rusiei de a interzice exporturile de motorină, precum şi a apropierii momentului de vârf de cerere din timpul iernii, au declarat mai mulţi directori din industria petrolieră, citați de Reuters.
Rafinăriile din Rusia și Orientul Mijlociu au fost afectate de războaiele din Ucraina și Iran, iar marjele la motorină au fost împunse la niveluri record în Europa şi Statele Unite ale Americii, fiind reduse totodată livrările de ţiţei către Asia.
„Există într-adevăr o lipsă de produse petroliere, deoarece ne lipsesc două milioane de barili pe zi din Rusia şi aproape două milioane de barili pe zi din Orientul Mijlociu”, a spus directorul general de la Vitol, Russell Hardy, la conferinţa Asia-Pacific Petroleum Conference.
„Nu avem suficiente capacităţi de rafinare pentru a contracara aceste lipsuri”
Potrivit lui Russell Hardy, situaţia în aprovizionarea cu ţiţei este mai bună decât cea referitoare la produse rafinate, deoarece Orientul Mijlociu exportă zilnic aproximativ nouă milioane de barili de ţiţei şi doar un milion de barili de produse rafinate.
„Încă nu avem suficiente capacităţi de rafinare pentru a contracara aceste lipsuri. Continuăm să consumăm din surplusul existent în întreaga lume şi suntem practic la sfârşitul stocurilor noastre”, a avertizat Russell Hardy.
La rândul său, Mark Senn, vicepreşedinte la Phillips 66, a spus că majoritatea rafinăriilor din SUA funcţionează deja la capacitate maximă.
„Când te aştepţi la un sezon de iarnă în care stocurile de motorină vor fi destul de deficitare, te pregăteşti pentru un context în care această situaţie tensionată ar putea continua pe acele pieţe”, a susţinut Mark Senn, potrivit agenției Reuters.
Preţurile motorinei au atins un nivel record în SUA la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce spread-urile la motorină, un indicator al profitabilităţii rafinăriilor, a atins un nivel record de 108,02 dolari pe baril miercuri.
Directorul general de la Vitol, Russell Hardy, a declarat că preţurile ridicate şi lipsa livrărilor disponibile de combustibili ar urma să reducă cererea globală de petrol cu aproximativ 1,5 milioane de barili pe zi în 2026 faţă de 2025.
Russell Hardy a adăugat că diferenţa dintre importurile de ţiţei ale Chinei în 2025 şi 2026, de cinci până la șase milioane de barili pe zi, este una nesustenabilă şi că se aşteaptă ca aceasta să se reducă spre sfârşitul anului, astfel încât China să aibă suficient combustibil pentru iarnă.
Editor : M.C