CE: Companiile europene afectate de sancțiunile împotriva Rusiei vor putea accesa mai ușor ajutoare de stat

Data publicării:
Euro banknotes, coins and pocket calculator
Foto: Getty Images

Companiile europene afectate de sancţiunile impuse Rusiei, după invadarea Ucrainei, pot obţine ajutoare de stat în valoare de până la 400.000 de euro, conform unor noi reguli mai relaxate privind ajutoarele de stat prezentate miercuri de Comisia Europeană, transmite Reuters.

Potrivit Executivului comunitar, statele membre vor putea să instituie scheme de ajutor în valoare de până la 35.000 euro pentru întreprinderile afectate de criză care au activităţi în sectoarele agriculturii, pescuitului şi acvaculturii şi scheme de ajutor în valoare de până la 400.000 euro per întreprindere, pentru întreprinderile afectate de criză care îşi desfăşoară activitatea în oricare dintre celelalte sectoare.

Acest sprijin poate fi acordat sub orice formă, inclusiv prin granturi directe. Ajutorul total per beneficiar nu poate depăşi 30% din costurile eligibile, respectiv un plafon maxim de 2 milioane euro, în orice moment. În cazul în care întreprinderea înregistrează pierderi din exploatare, poate fi necesară acordarea unui ajutor suplimentar pentru a se asigura continuarea activităţii sale economice. În acest scop, statele membre pot acorda ajutoare care depăşesc aceste plafoane, până la 25 de milioane de euro pentru utilizatorii care sunt mari consumatori de energie şi până la 50 milioane de euro pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în sectoare specifice, cum ar fi producţia aluminiului şi a altor metale, a fibrelor de sticlă, a celulozei, a îngrăşămintelor sau hidrogenului şi a multor substanţe chimice de bază.

„Sancţiunile adoptate de UE şi de partenerii săi internaţionali au afectat puternic economia Rusiei. Aceste sancţiuni au un impact negativ şi asupra economiei UE, impact care va continua să fie resimţit şi în lunile următoare. Trebuie să atenuăm impactul economic al acestui război şi să sprijinim întreprinderile şi sectoarele care sunt grav afectate. Trebuie, totodată, să acţionăm în mod coordonat. Pentru aceasta, Comisia va oferi statelor membre posibilitatea să utilizeze flexibilitatea prevăzută de normele privind ajutoarele de stat pentru a aborda această situaţie fără precedent, protejând în acelaşi timp condiţiile de concurenţă echitabile de pe piaţa unică", a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene, Margrethe Vestager, conform Agerpres.

Cadrul temporar de criză se aplică până la 31 decembrie 2022. În vederea asigurării securităţii juridice, Comisia va evalua, înainte de data menţionată anterior, dacă durata cadrului temporar de criză va trebui prelungită. Mai mult, pe durata aplicării cadrului, Comisia va monitoriza constant conţinutul şi domeniul de aplicare al acestuia în lumina evoluţiilor de pe pieţele energiei şi de pe alte pieţe ale factorilor de producţie, precum şi din perspectiva situaţiei economice generale.

Cadrul temporar de criză adoptat miercuri vine în completarea numeroaselor posibilităţi oferite statelor membre de a lua măsuri care să fie conforme cu normele UE existente privind ajutoarele de stat. De exemplu, normele UE privind ajutoarele de stat permit statelor membre să sprijine întreprinderile care se confruntă cu deficite de lichidităţi şi care au nevoie de ajutoare pentru salvare urgente. În temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (b) din TFUE, statele membre pot să despăgubească întreprinderile pentru daunele cauzate în mod direct de evenimente excepţionale, cum sunt cele provocate de criza actuală.

Comisia Europeană, care este responsabilă şi de punerea în aplicare a legislaţiei în domeniul competiţiei, a mai relaxat şi în urmă cu doi ani regulile privind ajutoarele de stat, permiţând guvernelor să injecteze sute de miliarde de euro în companiile afectate de pandemia de COVID-19.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sport și plimbare, apoi o nuntă de trei zile. Dua Lipa și Callum Turner, surprinși în Palermo înainte de...
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Angajatorii sunt obligați, de pe 7 iunie, să justifice diferențele de salariu. Ce drepturi noi au angajații...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...