Comisia Europeană propune prelungirea a patru coridoare de transport TEN-T până în Ucraina şi Republica Moldova

Data publicării:
Sediul Comisiei Europene.
Comisia Europeană propune prelungirea a patru coridoare de transport TEN-T până în Ucraina şi Republica Moldova. Foto: Profimedia

Comisia Europeană a anunţat joi că şi-a modificat propunerea legislativă din luna decembrie 2021 privind revizuirea Regulamentului pentru dezvoltarea reţelei transeuropene de transport (TEN-T), în ideea prelungirii a patru coridoare TEN-T până în Ucraina şi Republica Moldova, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Printre modificările avute în vedere de Comisie se numără în special prelungirea Coridorul Marea Nordului - Marea Baltică via Lvov şi Kiev până la Mariupol, prelungirea Coridorului TEN-T Marea Baltică-Marea Neagră-Marea Egee până la Odesa via Lvov şi Chişinău precum şi prelungirea coridoarelor Marea Baltică-Marea Adriatică şi Rin-Dunăre până la Lvov.

„Prin prelungirea a patru coridoare TEN-T până pe teritoriul Ucrainei şi Republicii Moldova, incluzând porturile Mariupol şi Odesa, propunerea noastră va ajuta la îmbunătăţirea conectivităţii de transport dintre aceste două ţări şi UE, facilitând schimburile economice şi conexiuni mai bune pentru cetăţeni şi companii. Aceste coridoare vor fi de asemenea o prioritate cheie în refacerea infrastructurii de transport din Ucraina după terminarea războiului”, a declarat comisarul european pentru Transport, Adina Vălean.

De asemenea, propunerea revizuită a Comisiei Europene a scos Rusia şi Belarus de pe harta coridoarelor TEN-T, „în contextul actual, cooperarea cu aceste state nu este considerată a fi adecvată şi nici în interesul Uniunii Europene”, se precizează în comunicatul Executivului comunitar.

În plus, propunerea Comisiei cere ca noile linii care sunt construite în ţările membre UE care au o graniţă terestră cu Ucraina şi Republica Moldova să fie construite pe baza ecartamentului standard european şi invită statele membre să elaboreze planuri de modificare a liniilor de cale ferată existente, acolo unde sunt justificate economic, la ecartamentul standard european.

Propunerea Comisiei privind revizuirea Regulamentului pentru dezvoltarea reţelei transeuropene de transport (TEN-T) este discutată în prezent de Parlamentul European şi Consiliul UE.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Halle Berry, vacanță de vis înainte de a împlini 60 de ani. Și-a sărbătorit ziua în avans, alături de copii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, confesiuni neașteptate la 67 de ani. De ce a ales acum să renunțe la imaginea ei prea provocatoare
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
„Pe Via poți să mergi ore întregi fără să vezi un alt om”. Comparația virală între Via Transilvanica și...
Newsweek
Pentru ce perioade nu se acordă puncte de stabilitate la pensie? Cum pierd bani pensionarii cu grupe de muncă?
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
Deacon Phillippe, copia fidelă a lui Ryan Phillippe! Fiul lui Reese Witherspoon și-a etalat abdomenul într-o...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...