Date din dosarul medical al lui Michael Schumacher au fost furate

Data publicării:
schumacher

Plângerea a fost depusă, săptămâna trecută, după transferul campionului german, în vârstă de 45 de ani, la spitalul din Lausanne.

Purtătorul de cuvânt al lui Michael Schumacher, Sabine Kehm, a spus că „achiziţionarea unor astfel de documente/date şi publicarea lor sunt interzise”.

„Datele din dosarul medical sunt confidenţiale şi nu pot fi furnizate publicului. De câteva zile, documente/date furate sunt oferite presei contra unei sume de bani, iar furnizorul pretinde că este vorba de dosarul medical al lui Michael Schumacher. Nu putem şti dacă aceste documente sunt autentice. Dar faptul este că documentele sunt furate. Furtul a fost denunţat. Autorităţile au fost sesizate”, a declarat Sabine Kehm, care a precizat că de fiecare dată când presa va publica aceste documente va fi depusă o plângere penală, informează Mediafax.

Potrivit Dauphine Libere, avocaţii familiei Schumacher au depus plângere prin fax. Conform cotidianului regional, au fost furate primele două pagini dintr-un dosar care cuprinde zece pagini, iar sistemul informatic al spitalului din Grenoble face obiectul unei expertize pentru a se stabili dacă a fost piratat sau folosit fraudulos.

Cotidianul german Bild-Zeitung susţine că vânzătorul acestor documente solicită 48.000 de euro publicaţiilor care vor să le achiziţioneze.

Fostul pilot german de Formula 1 Michael Schumacher a ieşit din comă după accidentul suferit la schi şi a părăsit spitalul din Grenoble, a anunţat, la începutul săptămânii trecute, purtătorul de cuvânt al familiei, Sabine Kehm. Ea nu a furnizat niciun detaliu cu privire la starea de sănătate a fostului pilot de Formula 1.

La scurt timp, conducerea spitalului din Lausanne a comunicat că Schumacher a fost transportat, luni dimineaţă, în unitatea medicală aflată la aproxiamtiv 40 de kilometri de locuinţa fostului pilot, de la Gland.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...