Germania, prima țară din UE care introduce în tratamentul anti-Covid cocktailul de anticorpi care l-ar fi vindecat pe Donald Trump

Data actualizării: Data publicării:
laborator teste analize medicale
"Cocktail-ul" de anticorpi cu care a fost tratat Donald Trump

Germania va deveni prima țară din Uniunea Europeană care va folosi tratamentul experimental pe bază de anticorpi administrat fostului președinte american Donald Trump împotriva Covid-19, a anunțat duminică ministrul Sănătății german Jens Spahn, transmite AFP, citată de Agerpres.

Cocktailul de anticorpi „monoclonali” va fi utilizat în spitalele universitare începând de săptămâna viitoare, a spus ministrul, subliniind că Germania este „prima ţară din UE” care foloseşte acest tratament în lupta împotriva pandemiei.

„Guvernul a cumpărat 200.000 de doze pentru suma de 400 de milioane de euro”, ceea ce reprezintă 2.000 de euro pe doză, a declarat Jens Spahn pentru ziarul Bild am Sonntag.

Ministrul Sănătății nu a precizat numele producătorului care va furniza medicamentul, însă a confirmat că este vorba despre același tratament care i-a fost administrat și fostul președinte american Donald Trump la începutul lunii octombrie, când a contractat virusul și a fost internat în spital pentru scurt timp.

Potrivit ministrului german, anticorpii vor funcționa ca o vaccinare pasivă.

„Administrarea acestor anticorpi în timpul etapelor iniţiale ale infectării poate ajuta pacienţii cu risc crescut să evite o evoluţie mai gravă a bolii”, a precizat Jens Spahn.

Donald Trump a primit tratamentul dezvoltat de laboratorul american Regeneron, o combinaţie de doi anticorpi cunoscută sub numele de REGN-COV2, chiar înainte de a fi autorizat la sfârşitul lunii noiembrie de Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA). Fostul preşedinte a afirmat că acest tratament l-a „vindecat”.

Compania americană Eli Lilly a dezvoltat un tratament similar, autorizat pe 9 noiembrie.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe apar la cumpărarea sau vânzarea unei locuințe. Cine plătește impozitul, TVA-ul și taxele notariale
Digi FM
Sandra Mutu a spus cu care dintre fostele soții ale lui Adrian Mutu se înțelege mai bine. Ce a dezvăluit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Demi Lovato, mărturisiri emoționante despre soțul ei, Jutes: „Mi-a adus atâta liniște. Mi-am găsit locul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sharon Stone, atitudine și încredere într-o ședință foto plină de senzualitate. Cum s-a reinventat după...
Adevarul
Te abonezi ușor, dar ca să renunți începe calvarul. Practicile online care au atras atenția UE
Newsweek
Ce se întâmplă cu pensiile militare? Florin Manole promite creșteri, dar legea e complet blocată în Parlament
Digi FM
„Nu-ţi văd faţa deloc.” Judi Dench nu mai poate lucra ca actriţă din cauza problemelor de vedere. Ce spune...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se află în jurul găurii negre supermasive din Calea Lactee. Noi indicii despre cum a obţinut Terra partea...
Digi Animal World
O vacanță în Maroc s-a transformat într-un coșmar pentru o femeie de 59 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a...
Film Now
La 66 de ani, Jennifer Grey revine în rolul „Baby” în continuarea filmului „Dirty Dancing”. Primele detalii...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile într-o ținută roșie transparentă. Vedeta a fost fotografiatǎ alături...