Italia a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de COVID-19 din ultimele opt luni

Data publicării:
Medici și pacient la terapie intensivă.
Foto: Profimedia

Italia a anunțat cel mai mare număr de cazuri Covid-19 de la începutul lunii aprilie. Autoritățile italiene au raportat vineri 20.497 de cazuri noi față de 12.527 înregistrate joi. Au fost 118 decese într-o singură zi, față de 79 joi.

În total, în ultimele 24 de ore au fost făcute 716.287 de teste, față de 312.828 anterioare, scrie Mediafax.

Rata de pozitivitate este de 2,86%, în scădere. În schimb, în Italia sunt 816 pacienți la terapie intensivă, cu cinci mai mulți decât joi, potrivit agenției ANSA.

În Italia, pragul de 20.000 de cazuri nu a mai fost atins din 3 aprilie, când au fost înregistrate 21.261 de infectări.

În ceea ce privește numărul de decese - 118 -, această limită a fost atinsă pe 28 mai.

„În ultimele săptămâni s-a înregistrat o tendință de creștere a epidemiei, chiar dacă mai târziu decât în alte țări europene. Circulația virusului este mai mare în zonele de nord-est, iar grupele de vârstă cele mai afectate sunt cele sub 20 de ani și între 30 și 49 de ani", a subliniat președintele Institutului Superior de Sănătate, Silvio Brusaferro.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutoarele pentru plata facturilor la electricitate ar putea fi extinse. Ministerul Energiei analizează noi...
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Salma Hayek, sclipitoare într-o rochie roșie care i-a conturat perfect silueta. Soțul abia și-a putut lua...
Adevarul
Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit din nou după doar câteva zile. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic
Newsweek
Joi intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Ordinea în care vin, în funcție de bancă
Digi FM
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas Markle, arestat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat niciodată o pasăre”
Film Now
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...