Norvegia, ţara milionarilor. Fiecărui norvegian îi revine un milion de coroane din vânzarea petrolului

Data publicării:
norvegia

Norvegia este al şaptelea exportator de petrol din lume. Conştienţi că resursele se vor termina la un moment dat, conducătorii ţării au înfiinţat în 1990 un fond în care toţi cei peste 5 milioane de cetăţeni sunt acţionari.

Săptămâna aceasta, valoarea fondului a ajuns la 5.100 miliarde de coroane, echivalentul a peste 600 de miliarde de euro. Asta înseamnă că fiecărui norvegian îi revine peste un milion de coroane. Totuşi, oamenii nu se pot atinge de bani, care sunt gestionaţi de Banca Centrală. Ei sunt destinaţi bunăstării generaţiilor viitoare.

Patru la sută din bani sunt folosiţi pentru plata subvenţiilor şi a ajutoarelor sociale. Alte cinci procente sunt folosite pentru consolidarea capitalul ţării. Investiţiile se fac însă cu mare prudenţă şi cumpătare.

Am pus la punct o echipă mare dedicată investiţiilor imobiliare, astfel încât să putem realiza mai multe tranzacţii. Dacă o să investim sau nu, asta depinde însă de piaţă şi de oportunităţi”, spune Yngve Slyngstad, CEO la Fondul de stat.

Strategia autorităţilor de la Oslo a dat roade. Fondul de stat reprezintă 183% din PIB-ul ţării, fiind cel mai mare din lume. Şi, în timp ce alte state europene se zbat să iasă din criză, Norvegia deţine aproape 1% din totalul acţiunilor la nivel mondial.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
Adevarul
Cristian Păun, despre riscul ca România să fie retrogradată în categoria „junk”: „Va fi lovitura fatală”
Newsweek
Pentru care perioade NU se dau puncte de stabilitate la pensie? Cum sunt dezavantajați cei cu grupe de muncă?
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ce se știe până acum despre "Top Gun 3", unul dintre cele mai așteptate filme. Tom Cruise se întoarce în...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani