OMV va plăti gazul rusesc prin schema cerută de Putin

Data actualizării: Data publicării:
2018 St Petersburg International Gas Forum
Foto: Profimedia Images

OMV se alătură altor companii europene care fac plăţi în euro la Gazprombank pentru gazul rusesc, a anunţat, vineri, grupul energetic austriac, adăugând că nu se aşteaptă la probleme în urma conversiei în ruble, transmite Reuters.

„Am implementat acum un proces de plată care să respecte sancţiunile, acesta va asigura plata livrărilor de gaze în timp util. Considerăm îndeplinite obligaţiile noastre de plată cu transferul sumei în euro", a declarat un purtător de cuvânt al OMV, pentru Reuters.

După ce Rusia a cerut cumpărătorilor străini să plătească în ruble pentru gazele livrate, în caz contrar riscând să le fie întreruptă aprovizionarea, unele guverne şi firme din UE au cerut instrucţiuni detaliate de la CE privind posibilele soluţii de plată pentru gazele naturale, un combustibil utilizat la încălzirea locuinţelor, producţia de electricitate şi funcţionarea uzinelor din Europa.

Potrivit Comisiei Europene, sancţiunile UE nu împiedică firmele să-şi deschidă conturi la o bancă desemnată şi firmele pot plăti pentru gazele ruseşti, atât timp cât o fac în moneda convenită în actualele lor contracte şi declară tranzacţia finalizată când este achitată în acea monedă, conform Agerpres.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept „neprietenoase”, după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
România caută surse alternative de petrol după decizia Kazahstanului. Carburanții s-au scumpit deja
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...