Paul McCartney se opune planului UE de a interzice denumirile „burger vegetal” și „cârnați vegani”

Data publicării:
Paul McCartney
Paul McCartney. Sursa foto: Profimedia Images

Paul McCartney s-a alăturat parlamentarilor britanici care cer Bruxellesului să renunțe la planul de a interzice folosirea unor denumiri precum „burger vegetal” sau „cârnați vegani” pentru produsele pe bază de plante. Muzicianul avertizează că interdicția ar crea confuzie inutilă și ar submina eforturile de promovare a alimentației sustenabile, scrie Politico.

Proiectul de lege al UE ar interzice producătorilor de alimente să folosească etichete precum „burger vegeta” sau „cârnați vegani” pentru produse pe bază de plante sau obținute în laborator.

„A preciza că burgerii sau cârnații sunt pe bază de plante, vegetali sau vegani, ar trebui să fie suficient pentru ca oamenii raționali să înțeleagă ce mănâncă”, a declarat fostul membru Beatles, vegetarian din 1975, pentru The Times of London. „Acest lucru încurajează, de asemenea, atitudini esențiale pentru sănătatea noastră și a planetei.”

Interdicția propusă de UE „ar putea crea mai multă confuzie” și „ar submina creșterea economică, obiectivele de sustenabilitate și chiar agenda de simplificare a UE”, au scris opt parlamentari britanici, inclusiv Jeremy Corbyn, într-o scrisoare adresată Bruxellesului. Documentul include și sprijinul familiei McCartney, care deține o afacere cu produse și rețete vegetariene.

Interdicția în discuție provine dintr-un amendament introdus de eurodeputata franceză de centru-dreapta Céline Imart într-o legislație menită să reformeze regulile agricole ale UE. Printre reformele propuse se numără modul în care fermierii semnează contracte cu achizitorii, alături de alte prevederi tehnice.

Interdicția propusă divizează eurodeputații

Proiectul legislativ se află în prezent în negocieri cu Consiliul UE, care reprezintă guvernele statelor membre. Normele propuse vor deveni lege dacă și când eurodeputații și Consiliul vor ajunge la o versiune finală a actului.

Parlamentarii britanici se tem că interdicția, dacă va fi menținută, ar putea afecta și supermarketurile din Regatul Unit, deoarece piețele și companiile europene sunt strâns interconectate.

Modificările lui Imart, concepute inițial ca un gest de respect față de fermierii francezi pe care îi reprezintă, au divizat chiar și eurodeputații din propriul ei grup, Partidul Popular European.

„O friptură nu este doar o formă”, a declarat Imart pentru POLITICO într-un interviu luna trecută. „Oamenii mănâncă carne încă din neolitic. Aceste denumiri au o moștenire. Ele aparțin fermierilor.”

Limitarea etichetelor pentru producătorii de alimente vegetale îi va ajuta pe cumpărători să facă diferența dintre un burger adevărat și o chiftea pe bază de plante, susține Imart, în ciuda anilor de sondaje europene care arată că majoritatea consumatorilor înțeleg deja diferența.

Parlamentarii britanici invocă și ei cercetări în scrisoarea lor, precizând că europenii „înțeleg și susțin covârșitor denumirile actuale”, precum „burger vegetarian”.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Ploi abundente și furtuni în România. ANM a actualizat avertizările meteo
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Film Now
Toți au vorbit despre J.LO la premiera noului ei film. Detaliul care a declanșat zvonuri despre operații...
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Newsweek
Ajutor la pensie de la Înalta Curte. Avocat: Cresc șansele ca pensionarii să ia bani în plus în instanță
Digi FM
Cum arată viața lui Susan Boyle în 2025, la 65 de ani. Artista a rupt tăcerea după zvonurile despre...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Quentin Tarantino atacă Hollywood-ul și dezvăluie singurul film care l-a impresionat în ultimii șase ani...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...