Peste 400 de suspecţi de terorism au ajuns în Germania printre refugiați

Data publicării:
GettyImages-501561476

Foto: Gulliver/GettyImages 

Informaţia citată de Reuters vine în condiţiile în care Germania se confruntă cu al patrulea atac armat într-o săptămână. Refugiatul care s-a aruncat în aer aseară la Ansbach, în apropiere de Nurenberg, şi a rănit 12 oameni urma să fie deportat în Bulgaria. Cererea de azil a sirianului fusese respinsă de autorităţi.

Atacatorul avea 27 de ani, era de doi ani în Germania şi ar fi încercat să se sinucidă de câteva ori, motiv pentru care fusese internat la psihiatrie.

Acesta a fost al patrulea incident violent care se petrece în Germania în decurs de o săptămână și intevine în condițiile în care populația este încă sub șocul atacului de la Munchen, de vineri, când un tânăr de 18 ani de origine iraniană a deschis focul și a ucis nouă oameni.

Cu câteva ore înainte de acest episod violent, un refugiat sirian de 21 de ani a ucis o femeie însărcinată și a rănit alți doi oameni într-un oraș din sud-vestul țării, Reutlingen, din apropiere de Stuttgart.

Tot în sudul Germaniei, în urmă cu o săptămână, un refugiat din Afganistan a atacat oameni într-un tren, în apropiere de Wuerzburg. A rănit cinci persoane înainte de a fi ucis de poliție. Acest din urmă atac a fost revendicat de Statul Islamic, dar celelalte atacuri, spune poliția, deocamdată nu par să aibă legătură cu organizația teroristă. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Nu are creier, nu are neuroni, dar pare să învețe. Misterul organismului care îi pune pe oamenii de știință...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit