Premieră în istoria Uniunii Europene, marca Donald Tusk

Data publicării:
premierul polonez donald tusk afp

Întâlnirea nu s-a încheiat, însă, fără ca liderii europeni să adopte o serie de măsuri importante. Una dintre ele este aprobarea unui plan de investiţii de peste 300 de miliarde de euro, menit să stimuleze economia blocului comunitar. Aceasta în contextul în care preşedintele Băncii Centrale Europene avertizase că economia zonei euro este în continuare fragilă din cauza scăderii inflaţiei şi a prăbuşirii preţului petrolului. Potrivit planului de investiţii, Uniunea Europeană creează un fond de garantare de 21 de miliarde de euro pentru a atrage de 15 ori mai mulţi bani din partea mediului privat, în perioada 2015-2017. Principalele domenii vizate sunt infrastructura, energia, cercetarea şi educaţia.

Tot aseară, liderii celor 28 de state ale Uniunii Europene au aprobat un nou set de sancţiuni economice împotriva Rusiei. Aceasta, în condiţiile în care rubla s-a devalorizat puternic în ultima perioadă, iar ţara este la un pas de recesiune. Presiunea creşte şi din partea Statelor Unite. Preşedintele Barack Obama a aprobat o lege care permite administraţiei americane să impună oricând noi sancţiuni Moscovei.

Uniunea Europeană a decis să impună noi sancţiuni Rusiei, îndreptate în special împotriva Crimeeii. Toate investiţiile europene în peninsulă au fost interzise, mai ales cele în domeniul petrolier şi al gazelor naturale. De asemenea, cetăţenii europeni şi companiile înregistrate într-unul din statele membre nu mai au voie să cumpere terenuri în Crimeea sau să finanţeze companiile din peninsula anexată de Rusia. Liderii europeni spun însă că lucrurile se pot schimba.

Uşa rămâne mereu deschisă. Dacă Rusia îşi schimbă comportamentul, dacă permite poporului ucrainean să-şi exercite preferinţele, suveranitatea şi să decidă asupra propriului viitor, dacă Rusia retrage trupele din Ucraina şi respectă prevederile înţelegerii de la Minsk, aceste sancţiuni pot să dispară.”, a spus premierul David Cameron.

În schimb, Statele Unite declară că nu doresc, deocamdată, să impună noi sancţiuni Rusiei. Chiar şi aşa, preşedintele Barack Obama a semnat o nouă lege care va permite administraţiei sale să aplice mult mai prompt noi penalităţi, dacă va fi nevoie.

„Această administraţie va continua să lucreze împreună cu aliaţii şi partenerii din Europa şi să răspundă evoluţiilor din Ucraina. Vom continua să evaluăm şi să calibrăm sancţiunile potrivit acţiunilor Rusiei”, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Rusia este considerată principala vinovată pentru începerea şi perpetuarea războiului civil din estul Ucrainei, care a făcut peste 4700 de victime.

Semnarea de către Barack Obama a legii care ar autoriza noi sancțiuni împotriva Rusiei ar putea submina pentru mult timp relațiile dintre cele două țări, a avertizat, vineri, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. El i-a spus acest lucru chiar omologului său american, John Kerry, cu care a avut o convorbire telefonică.

Legea ar autoriza Statele Unite să furnizeze arme Ucrainei, o eventualitate pe care Barack Obama a respins-o până acum. Obama a spus în mai multe ocazii că ar fi contraproductivă impunerea de sancțiuni americane suplimentare fără o coordonare prealabilă cu Uniunea Europeană. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Destinația de vacanță iubită de români a rămas fără turiști. Hotelurile și plajele sunt aproape pustii...
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Scandal la vârful Primăriei Slatina. Secretarul general îl acuză pe Mario De Mezzo de agresiune: „M-a urmărit...
Newsweek
Care bănci au virat, deja, pensia și ajutorul de 500 de lei pe card? Care pensionari iau bani abia la ora 18?
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...