Serviciile germane au desemnat AfD drept organizație extremistă. Ce urmează pentru partid

Data actualizării: Data publicării:
Alice Weidel
Foto: Alice Weidel, președintele național AfD / Sursa foto: Profimedia Images

Serviciul intern de informaţii al Germaniei a anunţat vineri că a desemnat partidul Alternativa pentru Germania (AfD) drept organizaţie extremistă de dreapta confirmată, o decizie care vizează consolidarea mijloacelor de supraveghere a acestui partid, care a ieşit pe locul doi în alegerile legislative din februarie.

Serviciul, denumit Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei (BfV), a declarat că există de acum dovezi concrete că partidul anti imigraţie fondat în 2013 desfăşoară eforturi care ameninţă ordinea democratică din Germania, informează DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.

„Concepţia predominantă a partidului asupra oamenilor, bazată pe etnie şi descendenţă, este incompatibilă cu ordinea fundamentală liberă şi democratică", a declarat BfV.

Declaraţiile şi poziţiile partidului şi ale reprezentanţilor de frunte ai AfD încalcă principiul constituţional al inviolabilităţii demnităţii umane, au subliniat vicepreşedinţii serviciului, Sinan Selen şi Silke Willems.

Alternativa pentru Germania fusese clasificată drept „caz suspect" de extremism de către contrainformaţiile germane încă din martie 2021, o decizie pe care partidul a contestat-o „fără succes" în instanţă.

Această nouă decizie va permite autorităţilor să utilizeze metode secrete pentru supravegherea AfD, cum ar fi recrutarea confidenţială de informatori şi interceptarea comunicaţiilor. Mişcarea de tineret AfD şi alte secţiuni ale partidului erau deja catalogate ca atare.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani poți depune la bancă fără „probleme cu ANAF”. Ce se întâmplă, de fapt, când vii cu o sumă mare cash
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Bănică Jr., mărturisire emoționantă la 31 de ani de la moartea tatălui său: „E un gol care nu poate fi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Amanda Seyfried și Thomas Sadoski s-au despărțit după 9 ani de căsnicie: „Ne-am avut unul pe celălalt pentru...
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză...
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Mai mulți artiști s-au retras din turneul lui Ed Sheeran. Decizia vine după mesajele pro-palestiniene ale lui...