Sesena, orașul-fantomă de lângă Madrid

Data publicării:
spania

Imagine ireală într-un oraş aproape pustiu. Deşi în blocuri nu locuieşte nimeni, strada este curăţată zilnic. Zona rezidenţială din Sesena este un adevărat oraş la cheie. Străzi perfect aliniate, parcuri şi lac de agrement, locuri de joacă pentru copii, lipsesc însă locatarii.

Deşi zilnic, în Spania, mai bine de 500 de familii sunt evacuate zilnic pentru că nu îşi mai pot plăti creditele către bănci sau chiriile către primării, există milioane de apartamente nefolosite. Doar într-unul dintre complexele rezidenţiale din Sesena există nu mai puţin de 10.000 de apartamente la cheie, nefolosite.

Cândva anunţat că un ambiţios proiect imobiliar, noul oraş Sesena s-a dovedit a fi doar o himeră. Plasarea într-un câmp deschis, fără vreun tren care să facă legătură cu Madridul, a transformat Sesena într-un coşmar pentru cei care au muşcat ofertele atractive şi au achiziţionat apartamente în acest loc.

Apartamentele aparţin acum băncilor, care au creditat constructorul cu miliarde de euro. Încet încet, acestea se transforma în pierderi pentru instituţiile financiare, în timp ce puţini tineri îşi permit să îşi cumpere o casă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este rezerva de aur a României. Motivul pentru care Mugur Isărescu o ține blocată
Digi FM
Fiul lui Nicușor Dan, în centrul atenției la un eveniment. Antim, fascinat de avioane și deloc intimidat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, scandal într-un restaurant. Martorii spun că a țipat, a lătrat și s-a plimbat cu un cuțit în...
Film Now
Ultimele zile ale lui Dustin Diamond, Screech din “Salvați de clopoțel”. Singura colegă care i-a fost alături...
Adevarul
Autostrada din mijlocul oceanului care costă 200 de milioane de euro pe kilometru. Proiectul SF construit de...
Newsweek
VIDEO Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?
Digi FM
Gabriela Cristea, mai încrezătoare ca niciodată în costum de baie, după ce a slăbit 30 kg. "Simțeam că mă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct: "Schimbări mici...
Digi Animal World
În loc de geantă de lux, soțul i-a cumpărat o cămilă de peste 700 de kilograme: „Sunt animale incredibil de...
Film Now
Sunt căsătoriți de 33 de ani. Michelle Pfeiffer și soțul ei, doi îndrăgostiți pe covorul roșu la un eveniment...
UTV
Marilu Dobrescu și Nicole Cherry sunt acuzate că ar fi fost plătite să promoveze Malta la Eurovision. „Sunt...