Statele Unite deschid o bază militară pentru operaţiuni speciale în Albania

Data actualizării: Data publicării:
Militari americani pe un aeroport.
Militari americani. Foto: GettyImages

Statele Unite vor deschide un centru de comandă al forţelor militare pentru operaţiuni speciale pe teritoriul Albaniei, a anunţat joi premierul albanez, Edi Rama, citat de agenţia Reuters.

Comandamentul pentru Europa al Forţelor SUA pentru Operaţiuni Speciale (SOCEUR) a comunicat că în Albania va fi deschis un centru militar de avangardă, cu prezenţa trupelor prin rotaţie. SOCEUR a precizat că noul centru militar va contribui la intensificarea coordonării cu armata albaneză şi va fi un punct important pentru infrastructura militară din Balcani, oferind mai multă flexibilitate logistică, mai notează sursa citată de Mediafax.

„Este o veste fantastică, o expresie a credibilităţii foarte mari şi a cooperării foarte strânse”, a declarat premierul Albaniei, Edi Rama.

Nu este clar ce rol va avea această bază militară americană din Albania, naţiune membră a Alianţei Nord-Atlantice din 2009. Comandamentul pentru Europa al Forţelor SUA pentru Operaţiuni Speciale (SOCEUR) are rolul de „a reacţiona rapid la ameninţări emergente şi, în caz de necesitate, de a învinge agresiuni” împreună cu aliaţii.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Casa de Pensii, obligată să schimbe formula de recalculare pentru un pensionar cu grupe. Ia bani mai mulți
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...