Toţi reţinuţii după atentatul din Londra au fost eliberați

Data publicării:
Police Respond To Terror Attacks At London Bridge And Borough Market
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Poliţia britanică i-a eliberat pe toţi cei reţinuţi în cadrul anchetei privind atacul de la London Bridge, fără a pune pe cineva sub acuzare, relatează Reuters.

Police Respond To Terror Attacks At London Bridge And Borough Market
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Poliţia Metropolitană a anunţat într-un comunicat şi că ofiţeri specializaţi lucrează cu familiile şi cu medicii legişti pentru a-i identifica pe toţi cei ucişi în atac, potrivit News.ro.

Un număr de 12 persoane au fost reţinute în urma raidurilor antiteroriste de duminică, iar printre acestea s-ar număra şi doi cetăţeni români, potrivit unor informaţii neconfirmate transmise de presa din Marea Britanie.

Doi dintre cei reţinuţi au fost eliberaţi duminică şi luni, din lipsă de dovezi, iar alţi 10 în noaptea de luni spre marţi.

Şapte persoane şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alte 48 au fost rănite după ce trei atacatori au intrat cu o furgonetă în pietonii de pe London Bridge, înainte de a-i ataca pe trecători cu mai multe cuţite în zona Borough Market.

Autorităţile britanice au reuşit să-i ucidă pe jihadişti la aproximativ opt minute după declanşarea carnagiului, după ce au tras peste 50 de gloanţe în direcţia acestora. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Călin Popescu-Tăriceanu. Afacerile care l-au îmbogăţit pe fostul premier
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
George Burcea, reacție după ce a fost acuzat că a ironizat-o pe Andreea Bălan chiar în ziua nunții ei: "Îmi...
Film Now
Alejandra Silva, imagini rare cu copiii și mesaj emoționant de Ziua Mamei: „Femeile țin lumea unită în moduri...
Adevarul
Au lăsat salarii de 2.200€ în Olanda pentru a se întoarce definitiv în România. Motivul neașteptat: „Am rămas...
Newsweek
Care bănci au virat, deja, pensia și ajutorul de 500 de lei pe card? Care pensionari iau bani abia la ora 18?
Digi FM
Ce înseamnă, de fapt, un premier tehnocrat și cum poate apărea un guvern tehnocrat în România. De ce se...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
De la livrator de pizza la câștigător de Oscar. Rami Malek împlineşte 45 de ani. Ce a păstrat după „Bohemian...
UTV
Câți bani au lăsat invitații la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea. La eveniment au participat 250 de...