Ucraina ar putea adera accelerat la UE, până în 2027, conform proiectului planului de pace (Financial Times)

Data actualizării: Data publicării:
Ucraina UE
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia

Ucraina ar urma să adere la UE până în 2027, conform unei propuneri discutate în cadrul negocierilor mediate de SUA pentru a pune capăt războiului Rusiei, într-o mişcare ce ar rescrie procedurile de aderare ale blocului european, accelerându-le, scrie, vineri, Financial Times.

Aderarea la UE până la 1 ianuarie 2027 este specificată în ultima versiune a planului de pace pentru Ucraina, negociată de oficialii americani şi ucraineni cu sprijinul Bruxelles-ului, au declarat pentru Financial Times persoane informate cu privire la conţinutul documentului.

Calendar rapid

Acest calendar rapid – Kievul nu a finalizat încă nici măcar una dintre cele 36 de etape greoaie ale aderării la UE – ar răsturna abordarea „bazată pe merite” pe care o are blocul european în ceea ce priveşte admiterea de noi membri şi ar obliga Bruxelles-ul să regândească întregul proces, au subliniat persoanele informate. Acestea au citat printre provocări sistemul actual de acces eşalonat la fondurile UE, dreptul de vot şi beneficii precum politica agricolă comună.

Oficialii care susţin aderarea Ucrainei la UE au declarat că includerea acestui punct în acordul de pace ar face din aderare un fapt împlinit pentru Kiev, deoarece Bruxelles-ul ar considera că nu poate deraia procesul de pace opunându-se calendarului rapid. Sprijinul SUA ar însemna, de asemenea, că preşedintele Donald Trump ar putea să-i ordone lui Viktor Orbán din Ungaria, care a blocat până acum procesul de aderare a Ucrainei, să renunţe la veto şi să permită Kievului să înceapă procesul de aprobare politică.

Flexibilitate

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi reporterilor la Kiev că el şi echipa sa de negociatori „au flexibilizat abordarea faţă de anumite puncte în conformitate cu faptul că Ucraina va fi în viitor membră a Uniunii Europene”.

„Problema viitoarei aderări a Ucrainei la UE depinde în mare măsură de europeni – şi, de fapt, şi de americani”, a punctat el. „Pentru că, dacă vom ajunge la un acord care să specifice momentul în care Ucraina va deveni membru al UE, americanii, ca parte a acestui acord, vor face tot posibilul pentru ca drumul nostru european să nu poată fi blocat de alţii din Europa asupra cărora ei au influenţă”, a arătat el, referindu-se fără îndoială la Viktor Orban. „Aşadar, europenii sunt cu adevărat necesari în cadrul negocierilor şi este bine că participă la acestea”, a menţionat preşedintele ucrainean.

Cerere de aderare

Ucraina a depus cererea de aderare la UE la scurt timp după invazia pe scară largă a Rusiei în februarie 2022 şi a obţinut statutul de candidat oficial patru luni mai târziu, alături de Republica Moldova.

Comisarul UE pentru extindere, Marta Kos, a declarat luna trecută pentru FT că noile state membre ale UE ar putea fi puse într-o „perioadă de probă” pentru câţiva ani şi excluse din bloc în cazul unui regres democratic, în conformitate cu o propunere menită să calmeze îngrijorările cu privire la impactul noilor membri.

Trump a declarat joi reporterilor din Biroul Oval că oficialii americani vor participa la o reuniune în weekend, găzduită de Germania, la care oficialii europeni şi ucraineni vor discuta unele dintre punctele mai spinoase ale propunerilor de pace care au fost transmise între părţi. Trump - care în timpul campaniei electorale promisese că va aduce pacea în Ucraina şi va pune capăt războiului Rusiei în 24 de ore - a declarat joi, la aproape un an de la începutul celui de-al doilea mandat, că acordul a devenit „puţin complicat, pentru că este împărţit teritoriul într-un anumit mod, ceea ce nu este cel mai uşor lucru, este ca o tranzacţie imobiliară complexă înmulţită cu o mie”.

Ce spune Rusia

Rusia nu a indicat că va accepta vreun plan care se abate de la cerinţele sale maximaliste pentru încheierea războiului.

Iuri Uşakov, consilierul pentru politică externă al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat vineri că Rusia nu a văzut încă ultimele versiuni ale planului de pace al SUA, la care au contribuit Ucraina şi aliaţii săi europeni. „Când îl vom vedea, am senzaţia că nu ne va plăcea mare parte din el”, a declarat Uşakov reporterilor. El a respins, de asemenea, sugestiile potrivit cărora regiunea Donbas, situată pe linia frontului, ar putea deveni o „zonă economică liberă”, o idee promovată de administraţia Trump, dacă Ucraina şi-ar retrage trupele din teritoriul pe care îl controlează acolo.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Părinţii lui Mario Berinde, răzbunare neaşteptată pe cei trei tineri care le-au ucis fără milă copilul...
Digi FM
Un câștigător de loterie în vârstă de 80 de ani a construit un imperiu al drogurilor de sute de milioane de...
Pro FM
Cine e în spatele Lolitei Cercel, artista AI care a iscat dezbateri aprinse: "Am creat-o așa cum un scriitor...
Film Now
Sarah Jessica Parker și Matthew Broderick, apariție rară alături de cei trei copii. Gemenele cuplului s-au...
Adevarul
„Eu urmez!”. Mesaje pe TikTok pentru elevul care s-a aruncat de pe un bloc din Oradea. Părinții, alertați să...
Newsweek
La ce pensie poți spera după 30-35 ani de muncă? Unii pensionari nu iau nici 2.000 lei pensie. Care e motivul?
Digi FM
Cum arată Jennifer Grey la 65 de ani. În curând începe filmările la continuarea "Dirty Dancing"
Digi World
Un studiu despre cafea pune sub semnul întrebării recomandările de consum pentru cei cu o afecțiune cardiacă...
Digi Animal World
Momentul când un crocodil atacă violent un bivol. Imaginile cu lupta pentru supraviețuire au devenit virale
Film Now
Natalie Portman, critici dure la adresa Oscarurilor din 2026: „Regizoarele sunt ignorate. Mai avem mult de...
UTV
Sydney Sweeney a încins Instagramul cu pozele din noua campanie. Actrița a lansat brandul de lenjerie SYRN