Vilnius. România susține ridicarea oricărei rezerve europene în privința Ucrainei

Data publicării:
traian basescu 2 cotroceni 8 oct 1

Înaininte de întâlnirea informală din această seară în formula 28 plus 6 (cele 28 de țări membre UE plus cele șase țări membre ale Parteneriatului Estic – n.r.), va avea loc un consiliu european pentru calibrarea pozițiilor în legătură cu Ucraina, a anunțat președintele Traian Băsescu.

În ceea ce ne privește, a precizat șeful statului, considerăm că Ucraina a îndeplinit toate condițiile tehnice puse de UE și, dată fiind poziția exprimată de fostul premier Iulia Timoșenko, România susține ridicarea oricăror rezerve în privința Kievului, dacă președintele Ianukovici dorește semnarea Acordului, a spus Traian Băsescu.

Fostul premier ucrainean Iulia Timoșenko, aflată în închisoare în Ucraina, a transmis Europei să nu împiedice semnarea acordului cu Ucraina, chiar dacă deputații nu au votat modificările legislative solicitate de Bruxelles, care i-ar fi permis să meargă la tratament în străinătate. Ucraina a anunțat ulterior că suspendă negocierile cu UE pentru semnarea Acordului de asociere și au fost voci care au recunoscut că este o decizie luată la presiunea Moscovei.

Președintele Traian Băsescu a subliniat, joi, că ar fi bine ca Republica Moldova – care la Vilnius parafează Acordul de asociere cu UE – să semneze acest document până la alegerile europene din mai anul viitor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Destinația de vacanță iubită de români a rămas fără turiști. Hotelurile și plajele sunt aproape pustii...
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Scandal la vârful Primăriei Slatina. Secretarul general îl acuză pe Mario De Mezzo de agresiune: „M-a urmărit...
Newsweek
Care bănci au virat, deja, pensia și ajutorul de 500 de lei pe card? Care pensionari iau bani abia la ora 18?
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...