Viviane Reding, în dialog cu cetăţenii din UE: Le cer politicienilor să nu discrimineze, pentru că e interzis prin lege

Data publicării:
reding

Vivane Reding a subliniat că libertatea de mişcare este unul dintre cele mai importante drepturi ale cetăţenilor Uniuniunii Europene şi că nu poate fi negociat de către niciun stat membru.

„Cetăţenii europeni au drepturi, dar şi obligaţii. Au libertatea de mişcare pentru a munci, pentru a studia, pentru a merge în vacanţe, dar nu şi pentru a beneficia în mod ilegal de sistemele sociale. În aceste cazuri, statele membre pot lua măsuri astfel încât acest lucru să nu se întâmple”, a spus Viviane Reding.

Întrebată ce se poate face pentru ca opinia publică să nu mai fie manipulată în ceea ce priveşte imigraţia masivă către Marea Britanie, vicepreşedintele Comisiei Europene a precizat că nu are puterea de a-i opri pe politicieni să-şi exprime opiniile.

„Le cer politicienilor să fie mai responabili şi să se uite pe rezultate şi cifre şi să nu discrimineze, pentru că discriminarea este interzisă prin lege”, a adăugat aceasta.

Totodată, Viviane Reding a precizat că statele membre au voie să ia măsuri dacă imigranţii vin să profite de sistemul de asigurări sociale, dar că aceste cazuri sunt destul de puţine.

„Majoritatea cetăţenilor care migrează fac acest lucru pentru a-şi găsi de muncă şi contribuie la fisc, la sistemul social, contribuie în medie mai mult decât cetăţenii acelui stat, aşa că să oprim discriminarea, să rezolvăm problemele acolo unde sunt şi să nu creăm probleme acolo unde nu sunt”, a mai spus Viviane Reding.

Recent, vicepreşedintele Comisiei Europene a declarat că invazia străinilor este un mit populist răspândit de politicieni în Marea Britanie pentru a distrage atenţia de la problemele reale cu care se confruntă ţara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani face un român pe zi din sticlele SGR reciclate: „Nu știu de ce te mai duci la job la banii ăştia”
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nuntă de vis în showbiz: Finneas și Claudia Sulewski s-au căsătorit. Billie Eilish a oficiat ceremonia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Situația în care șoferii sunt obligați să oprească, chiar dacă pietonii nu sunt pe trecere. Amenda depășește...
Newsweek
Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani