Un nou eșec pentru agenția spațială a Japoniei: Racheta de nouă generaţie H3 a fost distrusă la câteva minute după lansare

Data publicării:
333864208_776762966771837_1280171871525992561_n

Racheta japoneză de nouă generaţie H3 a primit marţi ordinul de autodistrugere la puţin timp după lansare din cauza unei defecţiuni de origine deocamdată necunoscută, care a făcut ca succesul misiunii sale să devină imposibil, a anunţat agenţia spaţială niponă (JAXA).

Acesta este al doilea eşec consecutiv înregistrat de noul lansator spaţial H3, în care inginerii japonezi şi-au pus multe speranţe. La jumătatea lunii februarie, acelaşi model de rachetă nu a reuşit să se ridice de pe rampa de lansare din cauza unei probleme înregistrate la nivelul propulsoarelor de rapel (booster), obligând JAXA să amâne zborul său inaugural.

De această dată, racheta niponă a reuşit să fie lansată aşa cum era prevăzut, la ora locală 10:37 (01:37 GMT), de la Centrul spaţial Tanegashima din sud-vestul Japoniei.

Însă misiunea sa a fost stopată zece minute mai târziu, când viteza vehiculului spaţial părea să scadă anormal de mult, informează Agerpres. Centrul de comandă a indicat mai întâi că pornirea motoarelor ataşate de a doua treaptă a rachetei "nu a fost confirmată", înainte să anunţe că a emis un ordin de autodistrugere, întrucât nu mai exista "nicio posibilitate de reuşită a misiunii".

Impunătorul model H3, succesor al rachetelor din gama H2-A, urma să îi permită Japoniei să realizeze în viitor lansări spaţiale comerciale mai frecvente, mai sigure şi mai puţin costisitoare, pentru ca ţara asiatică să fie capabilă să rivalizeze în special cu lansatorul Falcon 9 al companiei americane SpaceX în domeniul lansărilor de sateliţi.

JAXA are reputaţia unei înalte fiabilităţi a lansărilor sale, însă agenţia niponă se confruntă cu o serie de eşecuri începând de anul trecut.

În octombrie 2022, un alt lansator al său, Epsilon, de talie mai mică, a primit de asemenea ordinul de autodistrugere la puţin timp după lansare din cauza unei probleme de traiectorie. Acela a fost primul eşec suferit de o rachetă spaţială din arsenalul JAXA după anul 2003.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât primește un deputat sau senator de la stat în fiecare lună. Salariu, diurnă, cazare și transport
Digi FM
Credea că va deveni om de știință, azi impresionează la Hollywood. Povestea lui Homer, fiul lui Richard Gere
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, apariție spectaculoasă la New York. A combinat îndrăzneț o rochie mini și delicată cu o pereche de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Andrew Garfield rupe tăcerea despre Tom Holland. Ce crede cu adevărat despre succesorul său în rolul...
Adevarul
KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor
Newsweek
Ce se întâmplă cu pensiile dacă Bolojan rămâne premier până la finalul anului. Mai pot crește? Veste rea
Digi FM
Operația care i-a salvat cariera lui Jon Bon Jovi. Ce l-a avertizat Shania Twain, artista care trecuse...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Noile descoperiri ale cercetătorilor despre tulburările de somn. Ce se întâmplă la nivelul creierului când nu...
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
„Mi-am făcut viața un chin!” Jim Parsons din „Teoria Big Bang” dezvăluie de ce s-a simțit îngrozitor în cel...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...