Peste 30 de răniți după ce un petrolier s-a ciocnit cu o navă cargo, în largul Angliei. Incendiu puternic în urma impactului

Data actualizării: Data publicării:
tanker
Sursa foto: X

Un petrolier şi o navă de marfă au intrat în coliziune în largul coastei de nord-est a Angliei, a anunţat luni Agenţia Maritimă şi pentru Paza de Coastă, relatează presa britanică. Peste 30 de de oameni au fost răniți, iar autoritățile au anunțat că este „probabilă” poluare în zonă.

ACTUALIZARE 16.30: Potrivit unui bilanţ provizoriu citat de AFP, sunt cel puţin 32 de victime. Reuters relatează, la rândul său, că 32 de victime au fost aduse la ţărm, iar ambulanţele aşteaptă să le ducă la spitalul din oraşul port Grimsby, a declarat prin e-mail directorul executiv al portului Grimsby East. Nu era clar cât de gravă era starea lor, menţionează Reuters.

Compania suedeză Stena Bulk a confirmat pentru AFP că petrolierul „Stena Immaculate” îi aparţine, adăugând că acesta este sub pavilion american şi este operat de grupul logistic american Crowley. Potrivit Reuters, petrolierul a fost unul dintre cele 10 înscrise într-un program guvernamental american conceput pentru aprovizionarea cu combustibil a forţelor armate.

Potrivit presei, cargobotul implicat în coliziune se numeşte Solong şi aparţine companiei germane Reederei Köpping, navigând sub pavilion portughez, potrivit unor surse din industria maritimă citate de Reuters.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

BBC l-a citat pe directorul general al Stena Bulk, Erik Hanell, care a confirmat că toţi membrii echipajului de pe petrolier au fost găsiţi.

Paza de coastă britanică a indicat că „este în curs o evaluare” privind un risc „probabil” de poluare. „Incidentul este încă în desfăşurare şi o evaluare a măsurilor de combatere a poluării probabil necesare este în curs de desfăşurare”, au declarat reprezentanţii pazei de coastă.

Imaginile transmise de BBC au arătat cel puţin o navă în flăcări, cu nori de fum negru care se ridicau pe cer.

Royal National Lifeboat Institution (RNLI), un serviciu de bărci de salvare care lucrează în cazul unor situaţii de urgenţă, a declarat: „Au existat rapoarte că un număr de persoane au abandonat navele în urma unei coliziuni şi au existat incendii pe ambele nave”.

Potrivit Reuters, coliziunea a avut loc pe o porţiune aglomerată a căii navigabile cu trafic de la porturile de pe coasta de nord-est a Marii Britanii către Olanda şi Germania, au declarat surse din industria de transport maritim.

Site-ul de analiză maritimă Marine Traffic a declarat că Stena Immaculate, cu o lungime de 183 de metri, era ancorat în apropiere de Immingham, în nord-estul Angliei, când a fost lovit de Solong, o navă cu o lungime de 140 de metri, care era în drum spre Rotterdam.

Știrea inițială: Potrivit BBC, petrolierul implicat în coliziune era în flăcări.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Alarma pentru incident a fost dată la 09.48 GMT (11.48, ora României).

„A fost solicitat un elicopter de salvare al pazei de coastă din Humberside, alături de bărci de salvare din Skegness, Bridlington, Maplethorpe şi Cleethorpes, un avion cu aripă fixă al pazei de coastă HM şi nave din apropiere cu capacitate de stingere a incendiilor. Incidentul rămâne în desfăşurare”, a precizat agenţia maritimă într-un comunicat.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998