Un tren a deraiat în sudul Elveției după o avalanșă: 80 de pasageri au fost evacuați. Poliția nu exclude să fie persoane rănite

Data actualizării: Data publicării:
foto elvetia
Foto care are un caracter ilustrativ / BLS Facebook

Un tren al companiei feroviare BLS a deraiat luni dimineață în apropiere de Goppenstein, în sudul Elveției, după ce o avalanșă a lovit linia ferată, a transmis RTL Today. Aproximativ 80 de pasageri se aflau la bord, iar autoritățile au început evacuarea acestora. Poliția a precizat că este probabil ca persoane să fie rănite, iar traficul feroviar între Goppenstein și Brig a fost temporar întrerupt.

„Deraiere a unui tren, probabil cu răniți”, a transmis poliția regională într-o postare pe platforma de socializare X, care a adăugat că incidentul a avut loc la ora 7:00 (06:00 GMT) în Goppenstein, iar mai multe informații vor fi comunicate pe măsură ce devin disponibile.

Nu au fost furnizate imediat alte detalii despre incident. Operatorul feroviar federal CFF a anunțat pe site-ul său că traficul feroviar „este întrerupt între Goppenstein și Brig” din cauza unei avalanșe.

Aproximativ 80 de persoane se aflau la bordul trenului BLS (companie feroviară privată din Elveția - n.r.) atunci când acesta a deraiat în apropiere de Goppenstein, în cantonul Valais, scrie Daily Mail. Trenul plecase din Spiez la ora 6:12 și se îndrepta spre Brig când a deraiat, în jurul orei 7:00, astăzi.

Un purtător de cuvânt al BLS a declarat, pentru 20 Minuten, că trenul a deraiat din cauza unei avalanșe și a adăugat: „Pasagerii vor fi evacuați în scurt timp”.

Incidentul are loc la câteva zile după ce o altă avalanșă a lovit zona, izolând temporar regiunea de restul lumii.

Avalanșa precedentă a avut loc în vale Lötschental săptămâna trecută, fiind descrisă de o agenție federală drept un „eveniment extrem”.

Poliția Valais a precizat într-o postare pe X, seara zilei de 12 februarie: „Avalanșă la ora 11:40, în apropiere de galeria Rotloiwigalerie (Goppenstein). Drumul Ferden–Goppenstein–Steg închis. Lucrări finale de curățare în desfășurare, redeschidere drum de la ora 19:00.

Niciun vehicul nu a fost lovit, niciun rănit.”

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani poți da cash când cumperi o mașină, mobilă sau bijuterii. Plafoanele valabile în 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Miley Cyrus, imagini intime cu logodnicul ei. Cei doi apar împreună în cadă și în pat, în noul ei videoclip
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Dărâmată de lipsa lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu se refugiază într-un vechi obicei: „Durerea nu...
Newsweek
Dosar de pensie. Unui pensionar nu i-au fost recunoscuți 5 ani în grupa a II-a. Motivarea Casei de Pensii
Digi FM
Zina Dumitrescu, de la gloria podiumurilor la ultimii ani triști. Mama modei românești a murit cu datorii de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Steven Spielberg crede în extratereștri: "Am o puternică bănuială că nu suntem singuri pe Pământ"
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...