Video „Vă rog pe voi să-i cereţi Domnului să mă binecuvânteze”. Mesajul umil cu care papa Francisc și-a început pontificatul, acum 12 ani

Data actualizării: Data publicării:
Papa Francisc în 2013.
Papa Francisc în 2013. Foto: Profimedia

Alegerea papei Francisc, pe 13 martie 2013, a marcat mai multe premiere în istoria Bisericii Catolice. Născut în 1936 în Argentina, din părinţi imigranţi italieni, Francisc a fost primul Suveran Pontif din America Latină, primul iezuit, primul din emisfera sudică şi primul din afara Europei de după anul 741. Papa Francisc a murit luni, în a doua zi de Paște, la vârsta de 88 de ani.

Chiar și primul său discurs în fața mulțimilor adunate la Vatican a fost diferit de cel al predecesorilor săi: „Fraţi şi surori, bună seara. Aş vrea să vă dau binecuvântarea. Dar, mai întâi, vă cer o favoare: înainte să dau eu binecuvântarea, vă rog pe voi să-i cereţi Domnului să mă binecuvânteze pe mine”.

Fost tehnician chimist şi paznic într-un club de noapte înainte să se dedice bisericii, Jorge Mario Bergolio a adus la Vatican un aer proaspăt de reformă. A fost un altfel de papă. De o modestie remarcabilă, el a preferat să stea într-un apartament pentru musafiri şi nu în luxoasa reşedinţă papală.

De când a fost ales, a militat pentru nevoiaşi şi pentru cei afectaţi de conflicte. În nenumărate rânduri, s-a arătat îngrijorat de problema imigraţiei şi felul în care statele europene o abordează. Nu în ultimul rând, a făcut apel la înţelegere şi cooperare între state pentru oprirea extremismului, fundamentalismului și a războaielor.

„Este îngrijorător că lumea află despre geografia Ucrainei prin nume ca Bucea, Irpin, Mariupol, Izium, Zaporojie și alte localități care au devenit sinonime cu suferința și teama de nedescris. Războiul reprezintă o eroare și o oroare”, spunea el în 2 octombrie 2022.

Ideile reformatoare ale papei Francisc au început să capete contur tot mai clar. A spus despre homosexuali că nu sunt „păcătoşii lumii”, a făcut apel la iertarea femeilor care au făcut avorturi şi a promis că va simplifica procedurile de divorţ. Şi a mai păşit pe un tărâm tabu atunci când le-a spus credincioşilor să fie mai responsabili înainte de a decide să își construiască o familie.

„Unii cred, îmi scuzaţi exprimarea, că pentru a fi buni catolici trebuie să fie ca iepurii. Nu. Răspunsul e clar: trebuie să fie părinţi resposabili”, spunea el în 2015.

Papa Francisc a insistat ca femeile să aibă un rol mai important în Biserică şi a promis că va face lumină în scandalurile de pedofilie. A cerut iertare, de exemplu, pentru abuzurile la care au fost supuși copiii comunităților indigene în școlile administrate de catolici în Canada.

„Îmi pare rău pentru modul în care, din păcate, mulți creștini au sprijinit mentalitatea colonizatoare a puterilor care au asuprit popoarele indigene. Îmi pare rău. Cer cu umilință iertare pentru răul comis de atât de mulți creștini împotriva popoarelor indigene”, spunea papa Francisc în 2022.

Dar, an după an, problemele medicale și-au pus amprenta asupra sănătății papei. A început să folosească un baston şi scaun cu rotile ca să se deplaseze, din cauza unei afecţiuni persistente la genunchi. În plus, a avut probleme la colon și a suferit o operație abdominală.

Rămas fără un plămân în urma unei infecţii din adolescenţă, Suveranul Pontif a ajuns la spital din cauza unei bronșite. A fost internat într-un spital din Roma, dar nu înainte de a-și lua la revedere de la credincioșii care nu au putut să nu observe greutatea cu care le-a vorbit.

„Vă doresc tuturor o duminică fericită. Vă rog să nu uitați să vă rugați pentru mine, la revedere”, a spus el atunci.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât economisești dacă mergi cu 110 km/h în loc de 130 km/h. Diferența reală de bani și de timp
Digi FM
Descoperire incredibilă pe o plajă din Sicilia. Turiștii au găsit pungi pline cu sute de mii de euro
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce sunt îngrijorați prietenii lui Jennifer Aniston. Iubitul actriței, acuzat că îi exploatează imaginea
Adevarul
„Primarul MiSilă”. Ironii usturătoare după ce trupa de teatru a fost desființată într-un oraș important din...
Newsweek
Cum a ratat România un proiect de 200.000.000€ care ar fi asigurat funcționarea reactoarelor de la Cernavodă?
Digi FM
Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”
UTV
Laura Cosoi a publicat primele imagini cu fiica sa, Nina. „Travaliul nu este întotdeauna ușor”