Video Conflict violent la Catedrala Metropolitană din Cernăuţi. Mai multe persoane, printre care şi preoţi, au fost rănite

Data actualizării: Data publicării:
Conflict violent la Catedrala Metropolitană din Cernăuţi
Conflict violent la Catedrala Metropolitană din Cernăuţi. Mai multe persoane, printre care şi preoţi, au fost rănite. Foto: Captură video Facebook/ BucPress Cernăuți

Mai multe persoane au fost rănite în urma unui conflict care a avut loc la Cernăuţi între reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Ucraineană (UPT) şi nou-creata structură religioasă Biserica Ortodoxă a Ucrainei (PTU), susţinută de autorităţile de la Kiev.

Potrivit relatărilor martorilor şi imaginilor postate pe reţelele de socializare, mai mulţi tineri cu feţele acoperite, care ar reprezenta PTU, au intrat în Catedrala Mitropolitană "Pogorârea Sfântului Duh", agresând doi preoţi şi distrugând mai multe bunuri din interior.

Catedrala Mitropolitană are o importanţă foarte mare pentru comunitatea românească din Bucovina de Nord, fiind lăcaşul de cult în care slujbele se oficiază şi în limba română.

"Nişte reprezentanţi, necunoscuţi, s-au baricadat în Catedrala Pogorârea şi biserica a fost înconjurată de Poliţie pentru a fi identificate aceste persoane. Între timp, mitropolitul PTU (Biserica Ortodoxă a Ucrainei - n.r.), Feognost, a făcut o declaraţie prin care a comunicat că în Catedrala Pogorârea Sfântului Duh a fost săvârşită prima slujbă în limba ucraineană. Primarul oraşului Cernăuţi a făcut şi el o declaraţie menţionând că este o zi istorică pentru oraşul Cernăuţi", a declarat, pentru Agerpres, un martor la eveniment.

Ulterior, la faţa locului s-au adunat sute de persoane, în special credincioşi şi preoţi români din bisericile afiliate la UPT, veniţi din comunităţile româneşti din jurul Cernăuţiului. Ei au protestat faţă de scandalul de la catedrala din Cernăuţi, construită la solicitarea românilor din Bucovina, în frunte cu Eudoxiu Hurmuzachi, la intrarea în catedrală existând o inscripţie românească: "Unul în trei ipostasuri Dumnezeu".

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"Comunitatea românească din Cernăuţi este întristată de faptul că, fără voia lor, li se iau lăcaşurile de cult de care aparţin. Au venit peste 20 de persoane, au intrat în biserică, au scos preoţii afară şi pe doi i-au bătut. Când a început să se adune lumea, Poliţia nu a mai permis să se intre în curtea bisericii. A venit şi mitropolitul Meletie şi a fost lovit cu ceva în cap. S-au dat şi cu gaze lacrimogene, s-au folosit şi stingătoarele de incendiu", a afirmat un alt martor.

Constituirea noii Biserici Ortodoxe a Ucrainei, autocefală, a avut loc în 2018, pe fondul tensiunilor dintre autorităţile ucrainene şi cele ale Federaţiei Ruse. Măsura a fost justificată de faptul că biserica existentă la acel moment, Biserica Ortodoxă Ucraineană era subordonată Patriarhiei de la Moscova.

După declanşarea războiului, în februarie 2022, noua entitate, condusă de mitropolitul Epifanie, a intensificat eforturile de preluare a tuturor lăcaşurilor de cult ortodoxe de pe teritoriul Ucrainei, în ciuda faptului că Preafericitul Onufrie s-a delimitat de Patriarhia de la Moscova, apărând suveranitatea şi integritatea Ucrainei. De altfel, de la începutul războiului, preoţii UPT au renunţat să îl mai pomenească pe patriarhul Kiril la Sfânta Liturghie.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
A fost arestat redactorul-șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta. Jurnalistul, ridicat după o...
Newsweek
Viitorul ministru al muncii, anunț despre sumele cu care cresc pensiile. Vom avea cu 14 miliarde în plus
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro