Ziua Limbii Române, marcată în premieră în Ucraina: „Mă bucur să văd reacţia autorităţilor după decretul președintelui Zelenski”

Data publicării:
drapelul romaniei profimedia
Foto: Profimedia

Ziua Limbii Române a fost marcată, sâmbătă, în premieră, la Cernăuţi. Reprezentanţii autorităţilor române, ai diplomaţiei române din Ucraina, dar şi ai comunităţii româneşti din regiunea Cernăuţi au depus coroane de flori la statuia lui Taras Shevchenko şi la statuia lui Mihai Eminescu din centrul oraşului, relatează Agerpres.

De asemenea, au fost aprinse candele la Memorialul Eroilor din Piaţa Centrală din Cernăuţi.

La eveniment au participat ambasadorul României la Kiev, Victor Micula, consulul general al României la Cernăuţi, Irina Loredana Stănculescu, secretarul de stat în Ministerul Culturii, Diana Băciuna, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, dar şi guvernatorul militar al regiunii Cernăuţi, Ruslan Osipenko, şi preşedintele Consiliului Raional Cernăuţi, Mykola Guitor.

Ulterior, oficialii români au avut o întrevedere cu liderii comunităţii româneşti la Palatul Naţional.

„Asistăm la un moment istoric, pentru că, pentru prima dată în istoria noastră, România, Republica Moldova şi Ucraina sărbătoresc Ziua Limbii Române în aceeaşi zi. Şi mă bucur să văd reacţia pe care decretul preşedintelui Zelenski din martie a generat-o în rândul autorităţilor din Ucraina”, a declarat ambasadorul Victor Micula.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Culturii Diana Băciuna a apreciat declararea datei de 31 august drept zi a Limbii Române.

Oficialul guvernamental a mulţumit românilor din Ucraina pentru păstrarea şi promovarea limbii române.

„Vreau să mulţumesc tuturor părinţilor care au transmis copiilor limba română, tuturor artiştilor care o cântă, tuturor scriitorilor care îşi exprimă gândurile folosind limba română, tuturor jurnaliştilor, tuturor celor care au reuşit să o transmită din tată în fiu, din mamă în fiică. Este meritul tuturor membrilor comunităţii din Ucraina că au păstrat limba română”, a afirmat Diana Băciuna.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat, în martie, decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina.

„În vederea dezvoltării înţelegerii reciproce, respectului reciproc şi cooperării în relaţiile ucraineano-române, încurajând dialogul intercultural, având în vedere conservarea identităţii şi dezvoltând identitatea lingvistică şi culturală a cetăţenilor ucraineni, decretez: Se instituie Ziua Limbii Române în Ucraina, care va fi sărbătorită anual la 31 august”, se arăta în decretul semnat de Zelenski. 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine moștenește locuința dacă proprietarul moare fără testament. Situațiile care îi surprind pe mulți români
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”