Viktor Orban a plecat în Argentina pentru a participa la învestirea noului președinte, excentricul Javier Milei

Data publicării:
Viktor Orban
Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a plecat, vineri, de la Paris către Buenos Aires, unde va participa duminică, 10 decembrie, la ceremonia de învestire în funcţie a noului preşedinte argentinian Javier Milei, a declarat pentru MTI Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al premierului maghiar, potrivit News.ro. 

În timpul programului de două zile, premierul Viktor Orban va purta o serie de discuţii bilaterale în Argentina, a precizat Bertalan Havasi, confirmând informaţiile din presa braziliană potrivit cărora Viktor Orbán va avea o discuţie separată cu Jair Bolsonaro, fostul preşedinte al Braziliei.

Atât Javier Milei, cât şi Bolsonaro sunt văzuţi ca lideri ultraconservatori, apropiaţi de Donald Trump, cu vederi adesea controversate.

Viktor Orban se afla de joi la Paris, unde a fost primit de preşedintele Emmanuel Macron, care a încercat să-l convingă să nu blocheze summitul UE de săptămâna viitoare, unde ar urma să fie discutată propunerea Comisiei Europene de a deschide negocieri de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova. Viktor Orban a anunţat că se împotriveşte ideii ca Ucraina - pe care a numit-o una dintre cele mai corupte ţări din lume, potrivit POLITICO - să facă parte din UE.

Javier Milei va depune duminică jurământul de preşedinte al Argentinei, demersul oficial care pecetluieşte ascensiunea bruscă a unui outsider politic care promite o terapie de „şoc” şi reduceri drastice ale cheltuielilor pentru a rezolva cea mai gravă criză economică din ultimele decenii din ţara sud-americană.

În economistul cu părul răvăşit, fost expert TV, îşi pun speranţele 45 de milioane de argentinieni, care au fost grav afectaţi de o inflaţie de 150%. Patru din zece argentinieni trăiesc în sărăcie, au fost instituite controale valutare pentru a proteja moneda naţională peso, iar ţara este de departe cel mai mare datornic la Fondul Monetar Internaţional.

Milei se bucură de sprijinul unor personalităţi de dreapta la nivel mondial, precum brazilianul Jair Bolsonaro şi fostul preşedinte american Donald Trump. Preşedintele chilian Gabriel Boric este, de asemenea, aşteptat să participe la învestirea sa, dar alţi lideri regionali de centru-stânga, precum brazilianul Luiz Inacio Lula da Silva şi mexicanul Andres Manuel Lopez Obrador, vor fi absenţi.

Din partea SUA va fi prezentă o delegaţie americană condusă de Jennifer Granholm, secretarul pentru energie, din care va face parte şi un consilier al Casei Albe, Juan Sebastian Gonzalez, scrie Reuters.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Cine este Eugen Tomac, desemnat prim-ministru de Nicușor Dan. Rolul pe care l-a avut în campania președintelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum s-a schimbat viața Iulianei Luciu după ce a renunțat la televiziune: „E exact genul de haos care îmi...
Film Now
Matt Damon, impresionat de Tom Holland și Zendaya. Ce spune actorul despre unul dintre cele mai iubite...
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
Newsweek
Ce pensie a primit un pensionar cu 12 ani lucrați în condiții normale și 9 ani de grupe? Cum se face calculul?
Digi FM
Câți bani a strâns un român cu salariu mediu la Pilonul 2 după 18 ani. Suma s-a dublat în ultimii trei ani
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
„Sfântul Graal” al ornitologilor a fost găsit în Indonezia. Papagalul dispărut a reapărut după aproape un...
Film Now
Au trecut 10 ani de la despărțirea de Brad Pitt. Cum s-a schimbat viața Angelinei Jolie. Actrița a împlinit...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...