Viktor Orban încearcă să-și transforme eșecul în victorie: „Ungaria nu trimite arme și este de partea păcii”

Data publicării:
Viktor Orban
Prim-ministrul guvernului Ungariei, Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

La o zi după ce a eșuat în a bloca ajutorul pentru Ucraina în Consiliul European, premierul guvernului ungar, Viktor Orban, spune că „Ungaria nu participă la război, nu trimite arme și este de partea păcii”. Guvernul Ungariei „a luptat să obțină și a obținut o garanție că fondurile cuvenite lui nu pot fi trimise în Ucraina”, a mai spus premierul putinist al Ungariei.

În mesajul transmis după ce preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat că cele 27 de state membre UE au ajuns la un acord privind pachetul de 50 de miliarde de euro de ajutor pentru Ucraina pe patru ani, Orban a menţionat că liderii UE au negociat ore în şir „dacă să susţină Ucraina, dacă da, în ce fel şi cu câţi bani”.

„Acesta este punctul în care s-au blocat negocierile în decembrie, când Ungaria nu a primit răspunsurile la aceste chestiuni”, a mai spus Orban.

„Eram preocupaţi că fondurile UE cuvenite Ungariei şi pe care ţara încă nu le-a primit de la Comisia Europeană vor ajunge mai devreme sau mai târziu în Ucraina. Şi ne temeam de asemenea că i-am oferi astfel Ucrainei finanţare pe termen lung fără niciun un fel de control”, a explicat premierul ungar.

Potrivit acestuia, liderii de la summitul de joi au negociat un mecanism de supervizare pentru a asigura „utilizarea rezonabilă a fondurilor UE, iar Ungaria a primit o garanţie că fondurile la care este îndreptăţită nu vor ajunge în Ucraina”. „Ungaria a acceptat această ofertă după îndelungate negocieri”, a adăugat el.

Vineri, în interviul săptămânal radiodifuzat, Orban a precizat că Ungaria a acceptat doar contribuţii financiare la eforturile de a împiedica colapsul statului ucrainean.

Premierul ungar a mai spus în interviu că pacea este obiectivul principal în ce priveşte războiul dintre Rusia şi Ucraina, dar că „situaţia nu este bună în această privinţă, pentru că Uniunea Europeană e cuprinsă de febra războiului, iar liderii europeni discută într-o logică a războiului”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
O școală din Italia s-a redeschis după 20 de ani: un singur copil înscris. Povestea neobișnuită din insula...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
„Oamenii nu au mai văzut un asemenea episod”. „Super El Niño” ar putea aduce o iarnă extremă în SUA. Ce se...
Newsweek
Un pensionar primește pensie de invaliditate după legea veche. Ce se întâmplă la trecerea la limita de vârstă?
Digi FM
Văduva și copiii lui Steve Irwin îi duc dorul: "Familia noastră și-a pierdut supereroul". 20 de ani de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță