Xi Jinping sfidează Occidentul și adună „Axa destabilizării” la o grandioasă paradă militară

Data publicării:
chna parada militara
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele chinez Xi Jinping va fi însoţit de liderii unor dintre cele mai sancţionate ţări din lume – Rusia, Coreea de Nord, Iran şi Myanmar – la parada militară de săptămâna viitoare de la Beijing, într-o demonstraţie de solidaritate împotriva Occidentului, relatează Reuters, citată de News.ro.

Președintele rus Vladimir Putin şi cel nord-coreean Kim Jong-Un vor participa la 3 septembrie la parada de „Ziua Victoriei”, ce marchează sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial după capitularea oficială a Japoniei. Va fi prima dată când ambii vor apărea în public alături de Xi.

Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian este, de asemenea, aşteptat să fie prezent pe podium, în timp ce zeci de mii de soldaţi vor defila prin capitala chineză, completând un cvartet pe care analiştii politici şi economici occidentali l-au descris ca fiind „Axa destabilizării”.

Şeful juntei militare din Myanmar, Min Aung Hlaing, care merge rar în străinătate, va participa, de asemenea, la eveniment, a anunţat joi Ministerul de Externe chinez.

Aproape niciun lider occidental nu se va afla printre cei 26 de şefi de stat sau de guvern străini care vor participa la parada, care, potrivit analiştilor politici, va demonstra influenţa lui Xi asupra ţărilor ce intenţionează să remodeleze ordinea globală condusă de Occident.

„Xi Jinping încearcă să demonstreze că este foarte puternic, că este încă influent şi bine văzut în China”, a declarat Alfred Wu, profesor asociat la Şcoala de Politici Publice Lee Kuan Yew de la Universitatea Naţională din Singapore.

„Când Xi era doar un lider regional, îl admira pe Putin şi vedea în el un lider de la care putea învăţa – iar acum el este un lider global. Faptul că Kim este alături de el subliniază şi mai mult faptul că Xi este acum un lider global”, spune expertul.

O coaliţie slabă de state hotărâte să remodeleze ordinea globală condusă de Occident, „Axa destabilizării” a căutat să submineze interesele SUA, fie în ceea ce priveşte Taiwanul, fie prin blocarea rutelor maritime, şi a căutat să submineze sancţiunile occidentale, oferindu-şi reciproc sprijin economic, spun analiştii.

Singurii şefi de stat sau de guvern occidentali care participă la evenimentele de la Beijing sunt Robert Fico, prim-ministrul Slovaciei, stat membru al Uniunii Europene, şi Aleksandar Vucic, preşedintele Serbiei. Fico s-a opus sancţionării Rusiei pentru războiul împotriva Ucrainei şi s-a distanţat de UE vizitând Moscova. Vucic a vizitat şi el Moscova în mai şi doreşte relaţii bune cu Rusia şi China, dar afirmă că Serbia rămâne angajată pe drumul aderării la UE.

Rusia, pe care Beijingul o consideră un partener strategic, a fost lovită de mai multe runde de sancţiuni occidentale impuse după invadarea Ucrainei în 2022, economia sa fiind pe punctul de a intra în recesiune.

Putin, căutat de Curtea Penală Internaţională pentru acuzaţii de crime de război pentru deportarea ilegală a sute de copii din Ucraina, a venit ultima dată în China în 2024. El este în mare parte ostracizat de Occident şi a evitat să facă concesii majore în privinţa Ucrainei, în timp ce preşedintele american Donald Trump se străduieşte să pună capăt războiului de acolo.

Coreea de Nord, un aliat formal al Chinei, se află sub sancţiunile Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite din 2006 pentru dezvoltarea de arme nucleare şi rachete balistice. Kim a vizitat China ultima dată în ianuarie 2019.

China, a doua cea mai mare economie a lumii, cumpără aproximativ 90% din exporturile de petrol sancţionate ale Iranului şi continuă să se aprovizioneze din Myanmar cu metale rare esenţiale pentru fabricarea turbinelor eoliene, a dispozitivelor medicale şi a vehiculelor electrice.

Alţi lideri care vor participa la ceea ce va fi una dintre cele mai mari parade din China din ultimii ani sunt preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, preşedintele indonezian Prabowo Subianto şi preşedintele Adunării Naţionale a Coreei de Sud, Woo Won-shik, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe al Chinei, Hong Lei, într-o conferinţă de presă.

Naţiunile Unite vor fi reprezentate de subsecretarul general Li Junhua, care a ocupat anterior diverse funcţii în cadrul Ministerului chinez de Externe, inclusiv cea de ambasador al Chinei în Italia, San Marino şi Myanmar.

Şi fostul prim-ministru japonez Yukio Hatoyama va participa la paradă, a spus Hong. El nu a menţionat niciun invitat din Italia sau Germania, celelalte două puteri ale Axei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Funcția ascunsă a aerului condiționat care scade factura la curent cu 30%. Mulţi români folosesc greşit...
Digi FM
Reacții ferme după proba la Limba română de la Bacalaureat 2026: „Tot ce s-a dat am făcut mai degrabă la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, criticată ferm pentru ținuta purtată la un botez: „Asta nu e rochie de biserică, trebuia să fii...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primul soț al Angelinei Jolie, de nerecunoscut la 53 de ani. Cum a apărut Jonny Lee Miller alături de fiul său
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea...
Newsweek
CASS la pensie peste 3.000 de lei anulat pentru anumiți pensionari. Un avocat explică cine e scutit
Digi FM
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață cum să-ți salvezi banii în noul episod...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un nou studiu schimbă perspectiva asupra vaccinului anti-COVID. Rezultatele au atras atenția medicilor
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Sharon Stone, mărturisire sfâșietoare despre ultimele clipe ale mamei sale: "Am înțeles că trebuie să o las...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...