Garda de Mediu cumpără 16 drone, cu 6,6 milioane de lei, pentru monitorizarea transporturilor de deșeuri

Data publicării:
tir incarcat cu deseuri
Foto: Poliția de Frontieră

Garda Naţională de Mediu alocă 6,6 milioane lei pentru achiziţionarea unui număr de 16 aeronave fără pilot, pentru îmbunătăţirea guvernanţei gestionării deşeurilor, potrivit anunţului de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), citat de Agerpres.

Conform sursei citate, aeronavele sunt dotate cu sisteme UAV (fără pilot) cu propulsie electrică, sistem de hardware şi software cu nivel ridicat de integrare.

Achiziţia se face în cadrul Proiectului „Echipamente de monitorizare şi control pentru Garda Naţională de Mediu”, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă 2020 - 2026.

Potrivit anunţului, se doreşte asigurarea unei vizibilităţi sporite în traseul real al transporturilor de deşeuri şi, implicit, reducerea cantităţilor de deşeuri transportate ilicit şi/sau abandonate în natură, reducându-se astfel în mod direct impactul negativ al deşeurilor asupra mediului şi sănătăţii
populaţiei.

Astfel, cu sprijinul comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu şi avioanele achiziţionate, se doreşte creşterea gradului de trasabilitate a deşeurilor.

„Prin dotarea Gărzii Naţionale de Mediu cu sisteme moderne aeropurtate, activitatea de control şi inspecţie va asigura acoperirea la nivel naţional şi totodată, va fi redus timpul de răspuns şi intervenţie al comisarilor în domeniul controlului şi prevenţiei poluării. În plus, dezvoltarea infrastructurii de inspecţie şi control va avea ca rezultat major identificarea surselor de emisie în cazul unor episoade de poluare”, se menţionează în anunţ.

Beneficiarii direcţi ai investiţiei aprobate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt Garda Naţională de Mediu, autorităţile locale, iar beneficiarii unui mediu sănătos sunt toţi cetăţenii.

Contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, pe criteriul celui mai bun raport calitate - preţ. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 17 noiembrie 2023, ora 15:00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani poți da cash când cumperi o mașină, mobilă sau bijuterii. Plafoanele valabile în 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Miley Cyrus, imagini intime cu logodnicul ei. Cei doi apar împreună în cadă și în pat, în noul ei videoclip
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Dărâmată de lipsa lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu se refugiază într-un vechi obicei: „Durerea nu...
Newsweek
Dosar de pensie. Unui pensionar nu i-au fost recunoscuți 5 ani în grupa a II-a. Motivarea Casei de Pensii
Digi FM
Zina Dumitrescu, de la gloria podiumurilor la ultimii ani triști. Mama modei românești a murit cu datorii de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Steven Spielberg crede în extratereștri: "Am o puternică bănuială că nu suntem singuri pe Pământ"
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...