Ministrul Mediului: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. Nu există niciun pericol pentru turişti

Data actualizării: Data publicării:
plaja navodari
Foto: Shutterstock

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din Constanţa.

Mircea Fechet a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Tulcea, despre situaţia înregistrată, miercuri, la Constanţa, când resturi de cereale au ajuns în apropierea ţărmului.

”În acest moment nu există niciun pericol. Am fost informat începând de la momentul producerii acestui fenomen, pentru că există un dispecerat în cadrul Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor unde Agenţia de Protecţie a Mediului din judeţul respectiv de cele mai multe ori sau Garda de Mediu, Comisariatul Judeţean sau orice altă instituţie semnalează astfel de fenomene. Cred că important, pe de-o parte, este identificarea exactă a situaţiei la fel cum atunci când situaţia o impune, bineînţeles că obligaţia autorităţilor este aceea de a preveni şi de a comunica persoanelor care pot fi afectate Pentru a se lua măsurile în timp real. Din informaţiile pe care le am astăzi nu există niciun pericol nici pentru turişti, nici pentru...”, a afirmat ministrul Mediului, citat de News.ro.

El a fost întrebat dacă această situaţie nu a creat un disconfort turiştilor.

”Fără îndoială că disconfort poate însemna şi o cantitate mare de alge la mal. Însă vreau să delimitez foarte clar disconfortul de o eventuală poluare care ar putea să pună în pericol fie turiştii, fie biodiversitatea Mării Negre. În acest moment, din informaţiile pe care le am la dispoziţie apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere”, a explicat ministrul Mediului.

Biologul Adrian Bîlbă a postat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, mai multe fotografii şi un filmuleţ în care prezenta o ”posibilă poluare cu hidrocarburi în apele litorale ale oraşului Constanţa!”.

Imediat au recţionat şi reprezentanţii Autorităţii Navale Române.

”Autoritatea Navală Română doreşte să clarifice şi să dezmintă afirmaţiile false şi alarmiste lansate de domnul Adrian Bîlbă pe reţelele de socializare, referitoare la presupuse poluări în Marea Neagră. În postarea sa pe Facebook, domnul Bîlbă a prezentat imagini şi filmuleţe cu ceea ce el a pretins a fi o poluare severă pe litoralul Mării Negre. Dorim să aducem la cunoştinţa publicului că aceste afirmaţii sunt complet nefondate şi dăunătoare, reprezentând o încercare gravă de dezinformare”, au transmis reprezentanţii Autorităţii Navale Române.

Ei au menţionat că au fost făcute verificări în acest sens.

”Imediat după apariţia acestor imagini în spaţiul public, Autoritatea Navală Română, prin Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), sub coordonarea MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre), a demarat verificări amănunţite pentru a stabili veridicitatea informaţiilor prezentate. În urma acestor investigaţii s-a constatat că ceea ce domnul Bîlbă a prezentat ca fiind poluare reprezintă posibile reziduri de cereale”, a precizat sursa citată.

 

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry, apariție discretă cu fiica ei după despărțirea de Orlando Bloom. Daisy Dove a împlinit recent 6...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Cursa infernală care a schimbat istoria unei națiuni. Aventura fascinantă a doi războinici și a unui copil...
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță